spot_imgspot_img
15.5 C
Vaslui
25-apr.-2024

Noile cifre privind rata de infectare: Grivița sare de 6 cazuri la mia de locuitori, municipiul Vaslui intră în scenariul galben, cu tot cu zecile de mii de moldoveni

- Advertisement -

În ultimele 24 de ore, în județul Vaslui au fost înregistrate 67 de noi cazuri COVID-19, iar rata de infectare a crescut la 1,55 cazuri la mia de locuitori. În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui, de miercuri, Direcția de Sănătate Publică a prezentat situația infectărilor pe fiecare localitate în parte. Cele mai mari probleme se înregistrează în comuna Grivița, care are o rată de infectare de 6,14 cazuri la mia de locuitori. Situația se agravează și în municipiul Vaslui. În ciuda unei populații fictive aproape triplă față de cea reală, reședința de județ a intrat în scenariul galben. Fără cei 80.000 de moldoveni, Vasluiul ar avea o rată de infectare mult mai mare, de peste 4 cazuri la mia de locuitori, ceea ce ar presupune o altă mobilizare a autorităților sanitare.

Conform acelorași surse, localitățile din județul Vaslui unde rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori, sunt: municipiul Vaslui (1,52 cazuri), comuna Băcani (1,58), comuna Dodești (1,74), comuna Dumești (1,63), comuna Muntenii de Jos (2,08), comuna Perieni (1,56) și comuna Roșiești (1,63).  Localitățile cu o rată de infectare mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori sunt Albești (3,49 cazuri), Șuletea (3,12) și Viișoara (3,59). Comuna din județ cu cea mai mare rată de infectare este Grivița, cu 6,14 cazuri la mia de locuitori.

Libertate restrânsă în localitățile cu rată de infectare  peste 4 cazuri la mia de locuitori

Pentru localitățile din județul Vaslui în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 4‰ de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5 ‰ de locuitori, începând cu data de 01 aprilie 2021, ora 00:00 și până la data de 14 aprilie 2021, ora 24:00, se instituie următoarele măsuri: interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 5.00 cu următoarele excepții: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane si care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.  Această măsură nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5 ‰ de locuitori. În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 03.-04.04.2021, în intervalul orar 20.00 – 02.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase. Obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 5.00 -18.00; această măsură nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5 ‰ de locuitori. Prin excepție, în intervalul orar 18.00-05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Alte cinci decese în ATI-urile din județ

Pe lângă rata de infectare, Direcția de Sănătate Publică a comunicat, miercuri, și situația epidemiologică din județul Vaslui. În ultima zi a lunii martie, în spitalele din județ erau internate 273 de persoane, dintre care 16 în secția ATI. Față de ziua precendentă, autoritățile sanitare au transmis cu cinci mai multe decese, numărul total al vasluienilor răpuși de COVID-19 ajungând la 405. Pe lângă pacienții internați în unitățile sanitare, alte 533 de persoane confirmate pozitiv se aflau în izolare la domiciliu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. Aha , numai minciuni , elita mondiala globalista a miliardarilor de la Davos vor sa depopuleze planeta prin aceste „vaccinuri” si prin teste care contin etylene oxyde.
    Sa nu intre guvernul si dictatorii in scenariul maro !
    Iesiti acum oameni buni sa luptati pentru libertate !

    • Măi dobitocule, dacă ai impresia ca ”elita mondiala globalista” investeste intr-un dobitoc, te înșeli. Le-ar fi fost muuult mai simplu si mai ieftin sa puna ”ceva” in banalul paracematol și scăpam demult de tine.

      • Esti prea prost… aici nu e vorba de otrava ca e prea evident iar modificarea genetica nu se face cu pastile. Tu tre sa mori in timp nu imediat sclav incuiat. Zice bine „eu domle”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.