spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
19-apr.-2024

Noua administrație de la Washington cunoaște bine România. Vor fi americanii mai prezenți pe teritoriul românesc?

- Advertisement -

Se spune despre administrația Biden că va readuce America în punctul de dinainte de Donald Trump. Doar că între timp, lumea s-a schimbat și noul președinte al Statelor Unite se uită la o altă realitate. Așa că pe lângă reparațiile pe care americanii le au de făcut, mai ales în relația cu aliații, este multă treabă și pentru adaptarea la prezent. Legăturile cu România au fost și vor fi strânse. Însă mereu este loc de mai bine. George Maior, ambasadorul României la Washington, vorbește într-un interviu pentru Digi24 despre rolul mai mare pe care ni-l putem asuma în această ecuație diplomatică.

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24Administrația americană nouă este o administrație care cunoaște România de la fața locului. Joe Biden a vizitat deja țara noastră de trei ori până acum. Credeți că România va putea să aibă un rol mai important în relația Uniunea Europeană – Statele Unite?

George Maior, ambasadorul României la Washington: Da, cu siguranță cred acest lucru. România este un membru solid al Uniunii Europene, dar și un promotor al valorilor euroaltantice și avem relații strânse cu SUA pe multiple planuri, de la cel de securitate, la cel comercial și economic. Cred că ne putem manifesta în acest sens, mai ales noua administrație de la Washington dorește o regenerare a relației transatlantice și o comunicare mai profundă în acest sens. Avem o voce solidă și în Europa Centrală și de Est, o evoluție foarte bună din punct de vedere al valorilor și al politicii noastre externe și de securitate și cred că ne-am putea asuma un rol sporit în acest sens.

Noul director național al informațiilor a fost în România

Cristina CileacuNu doar președintele nou al Americii cunoaște România, dar și secretarul de stat Antony Blinken și Avril Haines, șefa serviciilor de informații, știu deja România și au fost aici, au avut legături. Ce înseamnă acest lucru pentru noi, pentru că vorbim practic despre diplomație și intelligence?

George Maior: Doamna Avril Haines este director național al informațiilor, foarte important, a vizitat România la invitația mea, în fosta calitate. Am avut discuții foarte bune cu dânsa, cunoaște bine provocările de securitate din România și din regiune și mă aștept și la un dialog sporit și pe această dimensiune mai aparte a relației bilaterale. În același timp, secretarul de stat, Antony Blinken, dar și echipa care se va construi în jurul său, mă refer desigur și la Victoria Nuland, de exemplu, cunosc de asemenea țara noastră, cunosc dinamica relației bilaterale dintre România și SUA, cunosc potențialul nostru în regiune și mă aștept la un dialog foarte bun cu aceste instituții și la operaționalizarea mai bună a raporturilor de diplomație care să promoveze interesele ambelor state.

Șeful diplomației SUA, admis la testul „România”

Cristina CileacuAntony Blinken ar trebui să fie confirmat în funcție chiar în ziua în care noi facem această înregistrare. În ceea ce privește audierile pe care le-a susținut în fața Congresului, au fost și referiri la România sau doar la regiuni mai mari?

George Maior: În cadrul multelor întrebări pe care le-a primit din partea unor membri ai Congresului au fost foarte multe referiri la România, la regiunea Mării Negre, care ne interesează foarte tare și acest lucru mă îndreptățește să cred că există o atenție sporită asupra zonei noastre și din partea Congresului, și cu siguranță, din partea conducerii viitoare a Departamentului de Stat. De altfel, zona Mării Negre a fost promovată mult în ultimii ani ca areal de interes strategic pentru relația româno-americană, din punct de vedere al securității, provocările pe care le cunoaștem aici, dar și din punct de vedere economic. Sperăm că acest dialog se va aprofunda cu noua administrație și practic să avem o implicare mai amplă a Americii, pe toate palierele, în această regiune.

Centrul atenției: flancul estic al NATO

Cristina Cileacu: Joe Biden a menționat de mai multe ori, mai ales atunci când a vizitat România, faptul că suntem într-o poziție geografică dificilă, deci făcea desigur referire la flancul estic. Putem să ne așteptăm la o creștere mai sporită a prezenței americane în zonă, în ceea ce privește apărarea flancului estic sau cam cum să vedem această ecuație?

George Maior: Este o întrebare interesantă. Noi am antamat discuţii şi cu fosta administraţie despre acest proces de redislocare a unor forţe americane în teritoriul european. Într-adevăr, geografia nu minte, avem o situaţie specială, mă refer din nou la Marea Neagră şi la evenimentele care s-au produs aici în ultimii ani, în special cele referitoare la Peninsula Crimeea, care parcurge un proces serios de militarizare. Iată de ce avem nevoie şi de o capacitate naţională de apărare sporită, de descurajare şi de o relaţionare mai amplă cu America, pe linia apărării. Sper că această politică începută de câţiva ani de fosta administraţie va fi continuată şi de administraţia Biden, pentru că este vorba de factori obiectivi, de factori structurali ai geopoliticii şi relaţiilor de putere din zonă, pe filiera aceasta estică extrem de sensibilă a NATO şi a Uniunii Europene, iar America are şi ea interesul de a vedea mai multă stabilitate, predictibilitate şi securitate aici, ca şi noi de altfel. Avem această politică deja tradiţională în zona Mării Negre şi pe frontiera de est a NATO. …https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/noua-administratie-de-la-washington-cunoaste-bine-romania-vor-fi-americanii-mai-prezenti-pe-teritoriul-romanesc-1447616

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.