Noua Zeelandă își va redeschide granițele cu două luni mai devreme decât prevedea planul inițial, potrivit anunțului premierului neozeelandez Jacinda Ardern, aceasta fiind doar una dintre măsurile mai ample prin care țara insulară încearcă să atragă mai mulți muncitori calificați, scrie The Guardian.
Începând cu ora 23:59 pe data de 31 iulie, turiștii și persoanele care dețin vize din toată lumea vor putea intra în Noua Zeelandă pentru prima oară în ultimii doi ani. Până acum, granițele s-au redeschis doar pentru anumiți locuitori neozeelandezi și cetățeni din afară țării.
Data de redeschidere completă a granițelor fusese stabilită pentru luna octombrie, însă guvernul neozeelandez a menționat că acest lucru s-ar putea schimba dacă autoritățile vor considera că pericolul a trecut…https://www.digi24.ro/stiri/externe/noua-zeelanda-se-pregateste-sa-isi-redeschida-complet-granitele-pentru-prima-oara-de-la-inceputul-pandemiei-de-covid-19-1935557