spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Noul plan de suspendare a lui Traian Băsescu

- Advertisement -

ATAC CU DOSARUL „ALRO”. EVZ vă prezintă detaliile proiectului politic iniţiat de Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu şi susţinut de Crin Antonescu, prin care se urmăreşte demiterea şefului statului, folosind dosarul „ALRO”.

Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu pregătesc terenul pentru o nouă suspendare a lui Traian Băsescu. Se bazează pe sprijinul politic al lui Crin Antonescu şi încearcă să-l obţină, prin presiuni intense, susţin surse din PSD, şi pe cel al lui Victor Ponta. Atragerea PSD este elementul care mai lipseşte din construcţia minuţios pregătită. Conform aranjamentului dintre cei doi moguli, „motivul” care va fi invocat în cererea de suspendare este „siguranţa naţională”, iar „arma” pe care se bizuie este dosarul „ALRO”, pe care aceştia încearcă să-l redeschidă.

O campanie mediatică pe dosarul „ALRO” la televiziunile controlate de SOV şi Voiculescu a fost deja demarată cu scopul de a face presiuni pentru ca liderii politici să-l mute în parlament. Aici ar urma să facă obiectul unor anchete ale comisiilor parlamentare pentru a-i da cazului o tunură politică. Pe baza acestui scandal ar urma să fie iniţiată cererea de suspendare cu argumentul că preşedintele ar fi girat „muşamalizarea” cazului.


Pretextul ALRO

Redeschiderea dosarului „ALRO” este însă doar un pretext pentru a justifica cererea de suspendare. Sunt două motive care conduc la această concluzie. Primul: Dan Voiculescu, cel care reclamă „muşamalizarea”, este unul dintre cei cercetaţi în dosar. Practic, Voiculescu, nemulţumit că a primit NUP, susţine suspendarea pe motiv că ar fi fost protejat un grup infracţional din care făcea parte chiar el.

Al doilea: Vadim Benyatov, şi el cercetat în dosar, a contestat NUP-ul primit de la procurori! Este o premieră să conteste cineva faptul că procurorii au decis că n-au motive să-l mai cerceteze. Deşi termenul de contestare era de 20 de zile, Benyatov a făcut recurs abia după şase luni. Recursul a fost făcut pe 23 iulie la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă unde influenţa lui SOV este cunoscută. Prin acest recurs straniu s-a obţinut o portiţă pentru o ulterioară cerere de redeschidere a dosarului, dar mai ales s-a obţinut declasificarea conţinutului. Ajuns în instanţă, stenogramele puteau fi publicate în presă. Cu toate că o parte ajunseseră în posesia Realitatea TV cu mai multă vreme înainte.

Stenogramele ALRO şi SOV

Stenogramele din dosarul „ALRO” erau pregătite pentru a fi lansate în presă încă din noiembrie 2009, în campania pentru alegerile prezidenţiale. O discuţie din dosarul „SOV” dintre mogulul Realitatea TV şi Cornel Nistorescu, purtată pe 4 decembrie 2009 (n.r. Vezi la finalul articolului textul integral al stenogramei), arată că fostul procuror Ciprian Nastasiu, devenit între timp apropiat al lui Voiculescu, a oferit spre publicare probe din dosarul „ALRO”. În acea discuţie, Nistorescu îl pâra lui Vîntu pe Cătălin Popa, director la Realitatea, că a refuzat să dea pe post materialul lui Nastasiu. Vîntu i-a explicat că fostul procuror ceruse 50.000 de euro, dar nu a vrut să dea pentru a nu fi acuzat de „alte poveşti”.

Cum a fost convins Crin

Recent, Dan Voiculescu, în discuţii directe, l-a atras pe Crin Antonescu în proiectul suspendării lui Băsescu pe cazul „ALRO”. Aici bătea şi afirmaţia lui Traian Băsescu de luni seară la TVR: „Ştiu că mogulii şi-au angajat un nou politician pe care să-l proiecteze”.

În aceeaşi seară, cu câteva ore înainte, la Realitatea TV, Crin Antonescu tocmai lansase public semnalul că este dispus să intre în jocul suspendării: „Eu cred că subiectul acesta (dosarul «ALRO» – n.r.), care mi se pare unul excepţional, poate să ducă la măsuri, reacţii, consecinţe politice dintre cele mai importante, pentru că, dacă ceea ce ni se conturează nouă din stenogramele pe care leam văzut până acum, atunci suntem în faţa unei situaţii foarte grave, care duce direct nu doar la oameni foarte apropiaţi preşedintelui, ci la însuşi preşedintele”.

Surse din PSD susţin că Voiculescu şi Antonescu au încercat să-l atragă în proiect şi pe Victor Ponta. Mai mult, cei doi fac şi presiuni indirecte prin intermediul altor lideri PSD. Nu în ultimul rând, presiunile asupra preşedintelui PSD sunt exercitate şi prin cele două posturi patronate de SOV şi Voiculescu. Chiar Victor Ponta remarca pe blogul personal că a observat o creştere a atacurilor venite de la posturile TV ale mogulilor.

RESUSCITARE

Ţintele politice ale campaniei „ALRO”

Cazul „ALRO” a fost dezgropat recent la Realitatea TV şi preluat şi de Antena 3 prin publicarea unor stenograme din dosar. Nu toate. Nu şi cele ale convorbirilor lui Dan Voiculescu şi Bogdan Chirieac, apropiatul lui SOV.

Din aceeaşi campanie face parte şi un aşa-zis sondaj prezentat la Realitatea TV, care ar reflecta opinia românilor despre necesitatea suspendării lui Băsescu pentru cazul „ALRO”.

Campania pe acest subiect are şi un interes politic. Pe de-o parte se încearcă gruparea cât mai mulor politicieni în jurul ideii că în cazul „ALRO” se impune suspendarea preşedintelui. Paşii următori vizează declanşarea unor anchete parlamentare care să mute cazul în zona politică. Una ar viza SRI, pe motiv că nu ar fi furnizat toate materialele care ar fi probat infracţiunea.

Poziţia SRI

SRI susţine, prin purtătorul de cuvânt Marius Bercaru, că a mai dat clarificări asupra acestui subiect în urmă cu un an şi „reiterează că SRI a cooperat cu procurorii conform legii şi protocoalelor de cooperare şi au predat către Parchet toate înterceptările pe CD-uri”. Unul dintre procurorii de caz, Doru Ioan Cristescu, a confirmat acest lucru şi susţine că în probatoriul administrat a făcut şi o expertiză tehnică ce confirmă cele spuse de SRI.

În plus, Marius Bercaru a precizat că acest lucru este confirmat şi de CSM care, în urma unor verificări, a dat Hotărârea nr. 501 din 31 mai 2010. O altă anchetă parlamentară ar urma să cerceteze presupuse imixtiuni ale procurorului general Codruţa Kovesi în închiderea dosarului, deşi acuzaţiile au fost infirmate de o anchetă a CSM.

Mutarea dosarului în parlament nu ar urma să clarifice lucruri deja lămurite, ci doar să dea o turnură politică acestui caz pentru a justifica cererea de suspendare a preşedintelui.

  • Elena Udrea, despre stenogramele ALRO, la „100%”: „Există speculaţii că în spatele scandalului s-ar afla un nou scenariu de suspendare a preşedintelui”

ANCHETĂ

Dosarul ALRO, soluţionat cu NUP

Procurorul Nastasiu a pornit dosarul ALRO de la ipoteza existenţei unui grup infracţional din care făceau parte şi apropiaţi, şi adversari ai preşedintelui precum Dan Voiculescu, Elena Udrea, Theodor Stolojan şi Bogdan Chirieac şi care ar fi încercat să intermedieze afaceri cu energie.

În data de 3 iunie 2008 a primit autorizarea interceptării şi înregistrării audio- video a nouă persoane, printre care şi cele menţionate. Monitorizarea s-a făcut timp de 3 luni. În 2009, Nastasiu a demisonat din Parchet.

Ancheta „ALRO” a fost preluată de un alt procuror, care în ianuarie 2010 a soluţiont prin NUP. Motivaţia acestuia a fost că „analiza materialului probator administrat – 41 de volume cuprinzând 12.254 file, precum şi 80 de suporţi magneto-optici tip CD – conduce la concluzia că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare deoarece urmărirea penală nu confirmă existenţa elementelor de fapt pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem şi in personam”.

Stenograma din seara de 4 decembrie 2009, când Sorin Ovidiu Vîntu ia legătura cu Cornel Nistorescu

CORNEL NISTORESCU: Ai auzit cu povestea cu Alro care e pe site-uri acuma?
SORIN OVIDIU VÎNTU: Nu am auzit.
CORNEL NISTORESCU:
E poveste cu afacerile cu energie pentru… în care e bagată Elena Udrea şi cu aştia şi cu psihologul Stolojan.
SORIN OVIDIU VÎNTU:
Aşa…
CORNEL NISTORESCU:
Povesteşte Nastasiu. Şi ăştia de la Realitatea o au şi nu vor s-o dea. Şi caseta este de două zile la Realitatea, cu lucruri mult mai complicate. Şi Popa a refuzat să o dea. Ţi-a spus?
SORIN OVIDIU VÎNTU:
Dar nu-şi asumă…, ştiu, tati, dar nu-şi asumă, zii să-i spun, scriitorul căţtii, am uitat cum îl cheamă.
CORNEL NISTORESCU:
Ba îşi asumă, cum să nu!
SORIN OVIDIU VÎNTU:
Ei, dacă îţi spun că nu-şi asumă… Că m-a întrebat Cătălin. Uite, avem aşa, aşa. Şi am spus bă, dacă îşi asumă autorul cărţii interviul şi cu Nastasiu, daţi-i drumul. Dacă nu, ăştia se întorc mâine şi spun că au făcut o glumă. Şi nici unul din cei doi nu au vrut să confirme, nu au vrut să-şi asume. De-aia nu am dat pe Realitatea.
CORNEL NISTORESCU:
Da, dar e imagine video cu ăla care declară chestia asta.
SORIN OVIDIU VÎNTU:
Măi, tati, nu ai înţeles, am făcut o glumă, domnule, ne-am jucat între noi! Poate să apară orice. Trebuia cei doi să confirme la telefon, nici unul nu a confirmat, nu şi-a asumat, pardon. Ăla, tu îţi asumi interviul? Tu îţi asumi declaraţia? Ăsta voia 50 000 euro să-şi asume aia. Dă-te-n moaşă-ta! Nu pot să dau bani pe aşa ceva. Nu ca e vorba de 50 000, dar nu pot să dau bani, că după aia încep alte poveşti.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.