spot_imgspot_img
17.6 C
Vaslui
25-apr.-2024

O batrana din Husi, victima unei explozii

- Advertisement -

ACCIDENT…O bãtrânicã octogenarã din Husi a ajuns, ieri, în stare criticã la spitalul municipal “Dimitrie Castroian”, dupã ce o explozie, provocatã într-o încãpere a locuintei sale, a rãnit-o, producându-i arsuri pe o suprafatã de 30% din corp. Din cauza vârstei, aceasta nu a putut aprinde la timp un chibrit, iar gazul scurs din ochiul aragazului lãsat deschis, a produs deflagratia.

Specialistii prezenti la fata locului au sustinut cã nu a fost vorba despre vreo defectiune a buteliei de aragaz, ci, pur si simplu, bunica a întârziat sã aprindã chibritul, dupã ce deschisese anterior ochiul masinii de gãtit. Cantitatea de gaz care a iesit în încãpere, în secundele sau poate minutele în care bãtrâna s-a tot chinuit sã aprindã chibritul, spun specialistii, a stat la baza exploziei, care însã nu a fost urmatã de un incendiu. Femeia a fost arsã pe o suprafatã de 30% din corp, cu arsuri de gradul 2 si 3, iar medicii huseni au luat decizia de a o transporta la Iasi, cu elicopterul SMURD. “Având în vedere si vârsta înaintatã a pacientei, sigur cã s-a impus actionarea cu operativitate. Starea sa la momentul aducerii de cãtre colegii ambulantieri era criticã, a fost stabilizatã si sperãm într-o evolutie bunã, dar întotdeauna, când este vorba despre arsuri si mai ales pe 30% din corp, existã o anumitã rezervã. Dar sperãm ca pacienta sã aibã o evolutie bunã”, au spus medicii huseni.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.