spot_imgspot_img
11.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

O bunică din Drânceni a dat cu soluție, ca să-și scape locuința de purici, însă a fost la un pas să își omoare cei doi nepoți!

- Advertisement -

IMPRUDENȚĂ… Situația gravă pentru doi frățiori, în vârstă de 3 și, respectiv 5 ani, din comuna Drânceni, aduși la Spitalul municipal “Dimitrie Castroian” din Huși, cu simptomele unei intoxicații! Inițial, bunica acestora venise la unitatea medicală cu copilul de 3 ani, care se simțea rău. Când medicii au evaluat micuțul, i-au spus bunicii că acesta prezintă toate semnele unei intoxicații, cerând detalii care să îi ajute să depisteze în timp util, care a fost cauza deteriorării stării de sănătate a copilului. Bunica și-a amintit că, într-adevăr, dăduse în locuința unde se aflau și cei doi nepoți, cu o soluție destul de puternică pentru purici, motivând că insectele insectele se înmulțiseră în ultima vreme și nu mai era de stat cu ele în casă. A fost clar pentru cadrele medicale de la Compartimentul de Primire Urgențe a Spitalului Huși că soluția folosită de bunică a fost cea care i-a provocat intoxicația copilului. Cât timp bunica era la spital cu copilul de 3 ani, de acasă a fost sunată că și frațiorul mai mare, în vârstă de 5 ani, începe să se simtă rău. A fost sunată imediat Ambulanța, care l-a preluat și l-a adus și pe copilul de 5 ani la unitatea medicală din Huși. “După acordarea primelor îngrijiri, ambii  copii au fost transferați la Iași, la Spitalul Sfânta Maria”, au precizat medicii din cadrul SAJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.