National

O cunoscută psiholoagă din București, acuzată că a furat un ceas de 175.000 de euro. Tânăra a fost reținută

O cunoscută femeie din Capitală, psiholog de profesie, este acuzată că ar fi furat ceasul de lux al unui afacerist, evaluat la aproximativ 175.000 de euro.

Fapta ar fi avut loc chiar în locuința bărbatului, în noaptea de 10/11 ianuarie. După plecarea femeii, bărbatul a constatat dispariția ceasului și a alertat poliția.

”În fapt, la data de 14 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, cetățean străin, cu privire la faptul că, în noaptea de 10/11 ianuarie 2026, o femeie i-ar fi sustras un ceas din aur galben, în valoare de aproximativ 175.000 de euro, din domiciliul său, situat în Sectorul 1. Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că femeia ar fi profitat de neatenția persoanei vătămate și ar fi sustras bunul dintr-una dintre camerele imobilului. În urma administrării probatoriului, față de femeia bănuită de comiterea faptei a fost dispusă continuarea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Ca urmare a dispunerii cu celeritate a măsurilor procedurale, polițiștii au pus în executare un mandat de aducere emis pe numele acesteia, femeia fiind depistată pe o stradă din Sectorul 1”, anunță Poliția Capitalei.

Surse din cadrul anchetei precizează că bărbatul și femeia nu ar fi fost iubiți, ci colaboratori, iar autoarea furtului știa că acesta are bani și a profitat furând ceasul.

Polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, iar femeia a fost dusă la sediul Serviciului de Investigații Criminale Sector 1, unde a fost audiată, iar ulterior, față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Vineri, ea va ajunge în fața judecătorilor, probabil cu propunerea de a fi arestată preventiv. Ceasul de aur atât de valoros nu a fost găsit.

Potrivit unor surse judiciare, femeia acuzată de furt este Diana Pîrje, psiholog, autor si trainer, iar bărbatul păgubit ar fi CEO-ul unei companii din domeniul energiei.

Diana Pîrje a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației (din cadrul Universității Bucureșți), și masterul Psihologia Sănătății – Cercetare clinică și Optimizare comportamentală, având acreditarea de psiholog clinician...https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/o-cunoscuta-psiholoaga-din-bucuresti-acuzata-ca-2501245.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button