Extern

O femeie care a intrat la facultate înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a obținut diploma de master la 105 ani

Virginiei Hislop i-a luat 83 de ani să obțină diploma de master de la Universitatea Stanford. Acum, la vârsta de 105 ani, ea a absolvit facultatea pe care a început-o înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit The Guardian. „Doamne, am așteptat mult timp pentru asta”, a spus Hislop pășind pe scenă pentru a primi diploma. Ea a fost aplaudată de familia ei, de nepoții ei și de studenții promoției 2024. Daniel Schwartz, decanul Școlii de Educație din cadrul Universității Stanford, și-a amintit cum îi era teamă să nu îi dea lacrimile când a prezentat-o pe scenă pe Hislop. „Până să ajung la partea lacrimogenă, publicul a izbucnit în urale și a aplaudat în picioare”, a povestit Schwartz. „Virginia a primit educație la o vârstă fragedă, dar nu și-a primit diploma. Este o oportunitate grozavă să ne întoarcem și să sărbătorim o viață dedicată educației.”

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/o-femeie-care-a-intrat-la-facultate-inainte-de-izbucnirea-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-a-obtinut-diploma-de-master-la-105-ani-2833435

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button