spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

O femeie din Roșiești a ajuns la spital după ce a vrut să pârlească o găină cu spirt

- Advertisement -

O femeie în vârstă de 51 de ani, din comuna Roșiești, a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Vaslui după ce a suferit arsuri pe mâini picioare și abdomen. Aceasta a vrut să pârlească o găină cu spirt, însă, din neatenție, a aprins lichidul inflamabil. La fața locului a ajuns o ambulață de tip C1, care a acordat primul-ajutor pacientei. “Ambulanța tip C1 (TIM) Vaslui intervine în localitatea Roșiești, comuna Roșiești, pentru acordare îngrijiri medicale și transport la o unitate medicală, pentru o pacientă în vârstă 51 de ani, care a suferit arsuri cu alcool sanitar pus pe foc. Victima a suferit arsuri pe mâini, picioare și abdomen” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui. Transportată la spital, femeia a refuzat internarea. “Pacienta a ajuns la spital cu arsuri ușoare pe față, abdomen și mâini. Noi vrem să o internăm pe Chirurgie Plastică, pentru a-i acorda îngrijiri de specialitate, însă aceasta refuză internarea”, a precizat conducerea Spitalului Județean Vaslui.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri