spot_imgspot_img
17.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

O hotărâre care interzicea cerşetoria într-o comună din Franţa, anulată de un tribunal din Lille

- Advertisement -

Hotărârea împotriva cerşetoriei adoptată în vara lui 2011 de localitatea La Madeleine şi tradusă în română şi bulgară, a fost anulată de un tribunal administrativ, relatează Le Parisien.

Primarul localităţii situate la periferia oraşului francez Lille a emis în vara lui 2011 o hotărâre împotriva cerşetoriei tradusă în română şi bulgară, invocând un „climat de tensiune” creat de prezenţa unei tabere de romi în apropiere de comuna sa.

Conţinutul hotărârii, care „nu se circumscrie cu precizie câmpului de aplicare a interdicţiei”, este subiect de interpretare şi susceptibil să extindă această interdicţie „dincolo de ceea ce este necesar”, se arată în decizia tribunalului.

„Astăzi există o altă hotărâre care se aplică şi care nu mai este aceeaşi cu cea decisă în iulie”, a declarat primarul comunei, Sébastien Leprêtre, care afirmă că aceasta este „mai precisă”.

Tribunalul a apreciat, de asemenea că La Madeleine nu a adus „elemente care să permită aprecierea gravităţii” tulburării ordinii publice invocate.

Primarul afirmă că după adoptarea acestei hotărâri, nu s-au mai văzut cerşetori cu copii în comuna La Madeleine.

În paralel cu această hotărâre, comuna a adoptat şi o alta care interzice căutarea prin gunoaie, tradusă, de asemenea, în română şi bulgară, care nu a fost însă anulată de tribunal.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.