Poliţiştii de frontieră constănţeni au salvat viaţa a doi pescari a căror barcă s-a răsturnat în apele Mării Negre. Incidentul a avut loc la mai puţin de 2 kilometri distanţă de Mangalia.
Imediat după primirea semnalului SOS, o şalupă de salvare a fost trimisă în larg. Poliţiştii de frontieră i-au recuperat pe cei doi pescari, care au scăpat cu viaţă.
Nava poliţiei de frontieră a recuperat şi barca răsturnată care a fost repusă pe linia de plutire şi remorcată în Portul turistic Mangalia.
REALITATEA.net