O sărbătoare păstrată din vremea dacilor în comuna Iana: IORDANUL CAILOR !
TRADIȚII VECHI… Astăzi este Iordanul sau Botezul Cailor se sărbătorește în notă creștină, la Bobotează, dar această veche tradiție românească este mai veche chiar decât creștinismul. Este una dintre puținele tradiții în care biserica acceptă tacit o practică ce are rădăcini păgâne (cultul cavalerilor traci), recunoscând importanța animalului în viața comunității. Este o tradiție care se practică în județele din Sudul țării dar aveam și în județul Vaslui o comună în care se păstrează acest obicei, comuna Iana.
Iată transmisiunea Live de la eveniment
Sute de oameni s-au adunat asăzi la Iana la invitația primarului Ionuț Totolici. Vedetele acestei sărbători au fost caii și au fost aduse exemplare impresionante atât din județul Vaslui cât și din cele învecinate, precum Galați, Neamț sau Vrancea. Momentul culminant s-a produs la “botezul cailor” atunci când într-o paradă improvizată, caii și atelajele cu grijă împodobite, au trecut pe rând pentru a fi stropite cu Aghesmă Mare de către preotul din sat. Este o tradiție foarte veche care își are originea în dependența țăranului din trecut față de animalele din curte. Pentru țăranul de altădată, calul nu era un animal de companie, ci „motorul” gospodăriei. Fără cal, mureai de foame. De aceea, sfințirea lui era o chestiune de viață și de moarte. Se credea că în această zi, apa sfințită (Agheasma Mare) transformă animalul, ferindu-l de boli, de lupi și de accidente pentru tot anul. Caii sunt țesălați (periați) până lucesc, iar coamele le sunt împletite cu benzi roșii și ciucuri, singura culoare despre care se crede că respinge „deochiul”. Preotul stropește caii cu mănunchiul de busuioc ud. În acel moment, stăpânii cred că animalul capătă puteri sporite. Urmează „galopul nebun”: o cursă improvizată pe câmpurile înghețate sau pline de noroi de la marginea satului. Nu e o cursă pentru premii, ci pentru orgoliu. Bărbații își forțează caii să alerge la maxim pentru a demonstra că au cel mai puternic și mai bine îngrijit animal din sat. Există și o superstiție sumbră: dacă un cal alunecă și cade în timpul Iordanului, stăpânul va avea un an plin de ghinion și pagubă.
Rădăcini adânci în cultul cavalerului trac
Cultul Cavalerului Trac era o venerație veche tracică/geto-dacă a unui tânăr erou-zeu ecvestru, reprezentat călare, vânător, luptător contra răului (asemănător cu mitul Sfântului Gheorghe), extrem de populară în Dacia și Moesia Inferior (Dobrogea) în secolele II-III d.Hr., un cult ce a influențat ulterior iconografia creștină a martirilor ecvestri. Era considerat un tânăr zeu sau erou, asociat cu vânătoarea, cu vegetație. Era înfățișat pe cal, adesea cu lance, uneori în scene de vânătoare, alteori ținând vase rituale, arătând o dualitate pașnică/războinică. Purta nume precum Heros Manimazos, Heros Dosaenos, Invictus (Nebiruitul), Aeternus (Veșnicul) și era legat de zeități precum Zamolxis și Dionisos, iar cultul său a dus la formarea unor ordine cavalerești, precum Ordinul Cavalerilor Danubieni. Iconografia Cavalerului Trac (Eroul Călăreț, luptând cu șarpele/balaurul) a servit ca model pentru reprezentările creștine timpurii ale martirilor ecvestri, în special Sfântul Gheorghe și Sfântul Dimitrie, suprapunându-se simbolului antic peste cel creștin. Cultul a fost condamnat și a dispărut odată cu instaurarea creștinismului ca religie de stat în Imperiul Roman, dar a apărut ulterior în tradițiile românești. 
E plin de traco-geti în regiunea Iana….la Siliște se mai vorbește chiar și celta veche. Mai la nord, spre Halaresti se păstrează influențe berladnice. Ma mir cum de nu au scos și căruțele cu coviltir.
Așa suntem noi românii,mai păgâni,mai creștini ortodocși,mai de toate câte un pic și asta cu încuviințarea mai marilor,toate pentru bani,deci banul care este ochiul diavolului este la putere,el conduce.
Nu te doare mintea când scrii tâmpenii?