spot_imgspot_img
14 C
Vaslui
23-apr.-2024

O tânără care s-a urcat beată la volan și a provocat un accident rutier a făcut spectacol de față cu polițiștii rutieri! A refuzat să sufle în alcooltest, însă alcoolemia din sânge a fost de peste 2 la mie!

- Advertisement -
O tânără a crezut că poate să fie mai presus de lege și și-a încercat norocul cu polițiștii din Iași. S-a urcat beată la volan și a refuzat să fie testată cu aparatul alcooltest atunci cănd a fost trasă pe dreapta. A acceptat totuși să meargă la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei

O tânără în vârstă de 32 de ani a ajuns după gratii, iar recent a fost plasată în arest la domiciliu după ce s-a urcat beată la volan. Povestea începe în urmă cu câteva zile, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au efectuat cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 29 decembrie, o femeie de 32 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe raza comunei Miroslava, fiind sub influența alcoolului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unei locuințe, în urma impactului rezultând doar pagube materiale. Femeia a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, însă aceasta a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 30 decembrie, Ionela Rotaru, femeia cercetată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a fost reținută de polițiști, pentru 24 de ore. …https://www.bzi.ro/o-tanara-care-s-a-urcat-beata-la-volan-si-a-provocat-un-accident-rutier-a-facut-spectacol-de-fata-cu-politistii-rutieri-a-refuzat-sa-sufle-in-alcooltest-insa-alcoolemia-din-sange-a-fost-de-peste-2-l-4100676?utm_source=website&utm_medium=deschideri

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.