VESTITORUL IERNII… În traditia popularã, Sf. Ap. Andrei este numit si cap de iarnã, în sensul cã odatã cu prãznuirea sa din data de 30 noiembrie începe iarna. Conform gândirii traditionale, puterea diminuatã a soarelui si frigul se datorau actiunii unor forte malefice. Aceste duhuri rele se manifestau în special în noaptea de dinaintea sãrbãtorii Sfântului Andrei. Pentru a lupta împotriva fortelor rãului, românii foloseau anumite ritualuri apotropaice (de apãrare) si se întâlneau dupã lãsarea serii pentru „pãzirea usturoiului”, asa cum vom vedea în cele ce urmeazã.
Mii de români poartã numele sfântului considerat “Ocrotitorul României”.
În România, aproximativ 720.000 de români, dintre care 368.523 bãrbati si 349.079 femei, îsi sãrbãtoresc onomastica de ziua Sfântului Apostol Andrei. Astfel, 717.602 cetãteni romani poarta numele Sfântului Apostol Andrei. Din totalul româncelor care îsi sãrbãtoresc onomastica, 293.745 poartã numele Andreea, 26.325 pe cel de Andra, iar alte 21.442 femei se numesc Andrea. De asemenea, 7.205 femei au numele Andreia, iar alte 356 – Andruta sau Andrusa. Potrivit statisticilor MAI, majoritatea bãrbatilor, respectiv 346.959, poarta numele de Andrei. Alti 12.316 se numesc Andras, 4.208 – Andreas, iar 3.237, Endre.
Sfântul Andrei, apãrãtorul de lupi
Fortele rãului din aceastã noapte sunt identificate în subzonele folclorice din judetul Galati cu lupul. În aceastã noapte lupul este învestit cu forte supranaturale. De ce lupul? Pentru cã lupul era un animal reprezentativ pentru daci. Capul de lup era folosit ca steag, luptãtorii daci se identificau cu lupii, iar romanii aveau un personaj important în etnogenezã, lupoaica alãptând pe Romulus si Remus. Pe de altã parte, haitele de lupi erau un real pericol pentru animalele domestice si chiar pentru oameni. Nu putine erau cazurile când oamenii erau sfîsiati de haitele de lupi care ajungeau pânã lângã case.
În cazul noptii de Sf. Andrei, nu este vorba doar de protejarea fatã de lupi, ci aceastã protectie capãtã o amplã dimensiune spiritualã pentru cã, asa cum am amintit, lupul era învestit cu forte supranaturale avându-se la bazã credinta pãgânã veche a licantropiei. Licantropia este o „traditie totemicã, întâlnitã pentru prima datã la unele populatii primitive si intratã mai apoi în deprinderi si ritualuri simbolice din Antichitate, în cadrul unor superstitii, de autodefinire a unor oameni ca având posibilitatea metamorfozãrii în lup”. În sens crestin, credinta mitico-magicã a transformãrii temporare a omului în lup capãtã accente de posesie demonicã.
Sf. Andrei realizeazã primul contact, pe tãrâmul nostru, dintre credintele pãgâne si crestinism. Studiul etnografic al traditiilor si credintelor legate de acest sfânt ne relevã consecintele si efectele acestui contact dintre cele douã lumi diferite. Sf Andrei este acceptat ca protector împotriva lupilor, strigoilor, vârcolacilor, dar si apãrãtorul de o lume întreagã a demonilor si credintelor precrestine.
Ritualurile apotropaice din noaptea de dinaintea Sfântului Andrei
Pentru a se apãra de lupi, oamenii de la tarã ungeau cu usturoi ferestrele si usile în semnul crucii si spuneau „Vine Sf. Andrei, sã nu vinã lupul!” sau „Bunã seara, Mos Andrei!”. Folosirea usturoiului se datora faptului cã aceastã plantã era învestitã de cãtre mentalitatea arhaicã cu puterea de a îndepãrta fortele rãului. Cum se întâmpla si în cazul altor sãrbãtori, exista o interdictie de a face anumite treburi în aceastã perioadã „Nu era voie sã mãturi. În ziua de Andrei Cap de iarnã nu se torcea. Nimeni nu trebuia sã pomeneascã despre lup în acea zi, mai ales când stãteau la masã.” În aceastã perioadã se fãcea si o sezãtoare specialã numitã „Pãzitul usturoiului” cu scopul clar de a preîntâmpina efectele malefice ale acestei nopti.
Traditia “pãzitul usturoiului”
La o casã nouã, sau o casã mai încãpãtoare, se adunau fetele din sat la o sezãtoare sau clacã specialã în noaptea de dinaintea Sfântului Andrei. Atmosfera era una specialã, care împletea frica fatã de fortele rãului dezlãntuite cu bucuria de a fi împreunã. Fiecare fatã aducea cu ea câte o cãpãtînã de usturoi pe care o personaliza cu un fir de o anumitã culoare si texturã pe care îl lega la aceasta. Câteodatã usturoiul era oferit de gazdã. Acest usturoi adunat de la toate fetele era pus într-un vas sau o sitã si pãstrat, de obicei, într-o camerã alãturatã si pãzit de unele fete sau de mamele lor.
