SCHIMBARE… De la anul, se va închide o școală din municipiul Vaslui. Este vorba despre cea din Rediu, unde au rămas prea puțini copii pentru a mai putea funcționa. Elevii vor învăța la Școala Gimnazială din Brodoc și vor beneficia de transport gratuit. Anunțul a fost făcut de primarul Vasile Pavăl, în ultima conferință de presă de anul acesta, ca urmare a prezentării rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Vaslui, pentru anul școlar 2020-2021.
„Am discutat cu toate unitățile școlare din cadrul municipiului nostru, mă refer la cele cu personalitate juridică. Am analizat situația din toate punctele de vedere pentru că sunt niște norme pe care trebuie să le respectăm, în special cu privire la numărul minim de elevi pe care trebuie să-l aibă o școală. Erau două unități cu semne de întrebare, dar am reușit să păstrăm același număr de unități cu personalitate juridică, cu o singură intervenție și anume la Școala nr. 1, care cuprinde și structurile din Rediu și Brodoc. Am hotărât ca elevii din Rediu să învețe la Brodoc pentru că acolo este o unitate școlară retehnologizată care dispune de spații adecvate pentru o bună desfășurare. Îi vom sprijini pe copii, le vom asigura gratuitate pe transport, vorbim de 2 km, astfel încât totul să se desfășoare așa cum trebuie”, a transmis primarul Vasluiului, Vasile Pavăl. Școala Brodoc a fost renovată prin fonduri europene – proiect derulat prin Primăria Vaslui. Localul este acum modern, cu săli de clasă luminoase, laborator de informatică, sală și teren de sport, oferind o atmosferă placută pentru derularea procesului de învățământ.