5.3 C
Vaslui
27-nov.-2022

Ordonanţa de urgenţă care blochează activitatea spitalelor, analizată de Ministerul Sănătăţii

- Advertisement -

Ordonanţa de urgenţă care prevede că ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după plata datoriilor, va fi analizată de MS, după ce spitalele au anunţat blocarea activităţii, deficitul în sistem fiind de 700 de milioane de lei.

Guvernul a emis, în 1 septembrie, Ordonanţa de urgenţă nr. 47 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial la 6 septembrie, care prevede că „ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent, cu excepţia celor provenite din neacordarea sumelor cuvenite conform contractelor de finanţare a proiectelor derulate prin programe naţionale”.

Ordonanţa vizează şi spitalele, care oricum au datorii mari, deficitul bugetar din sistemul sanitar, anunţat de premierul Victor Ponta, fiind de de 700 de milioane de lei în funcţionarea spitalelor, situaţie care pune unităţile sanitare în situaţia de a fi închise, după cum spun managerii de spitale.

În acest context, managerul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală, prof. dr. Dan Enescu, a trimis şefilor de secţie, în 10 octombrie, o notă prin care îi informează despre respectiva ordonanţă, atrăgându-le atenţia asupra faptului că spitalul este într-o situaţie extrem de dificilă privind execuţia bugetară pe anul în curs. De aceea, se arăta în notă, se impune ca toţi conducătorii de secţiei şi salariaţii să ia măsurile necesare pentru utilizarea cât mai raţională, eficientă, prudentă şi echilibrată a resurselor materiale şi, implicit, a celor financiare. În acest context, fiecare şef de secţie va cere angajarea unor cheltuieli în limita fondurilor disponibile. Mai mult, fiecare şef de secţie va aproba cu maximă rigurozitate internarea pacienţilor în secţie, cu respectarea criteriilor de internare specifice, a mai spus Enescu, semnatarul notei.

Luând act de solicitarea managerului unităţii sanitare, în 11 octombrie, şeful secţiei de Chirurgie II – Urologie, dr. Florica Dinu, a trimis o scrisoare de sponsorizare în care prezintă situaţia dramatică în care se află unitatea sanitară. „Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» oferă îngrijiri medicale pentru zeci de mii de copii din toată ţara, în fiecare an, prin serviciile prestate: pediatrie, chirurgie pediatrică, ortopedie pediatrică, chirurgie plastică şi reparatorie, terapie-intensivă, neonatologie, kinetoterapie, toxicologie, pneumologie, gastroenterologie, cardiologie, neuro-psihiatrie şi dermatologie. Întrucât fondurile de la Casa de Asigurări de Sănătate şi de la Ministerul Sănătăţii sunt limitate, prestarea serviciilor medicale a fost posibilă şi prin donaţiile primite din partea unor sponsori precum dumneavoastră. Din nefericire, începând cu data de 1octombrie 2012, fondurile către spital au fost blocate prin OUG 47/2012, făcând imposibila achiziţionarea materialelor medicale, medicamentelor şi a celorlalte consumabile, precum şi desfăşurarea oricărei activităţi medicale şi administrative”, a mai spus şeful de secţie.

Acelaşi medic a precizat, în scrisoarea de sponsorizare, că unitatea sanitară se află în imposibilitatea de a cumpăra de la ser fiziologic până la antibiotic, de a-şi plăti utilităţile şi de a asigura evacuarea reziduurilor biologice şi menajere. „Sperăm că vom putea oferi în continuare o şansă la viaţă micilor pacienţi. Orice donaţie din partea dumneavoastră poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte”, spune medicul, în încheierea cererii de sponsorizare care a ajuns pe reţelele de socializare.

În acest context, managerul unităţii sanitare, Dan Enescu, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Spitalul „Grigore Alexandrescu” este clinică de urgenţă şi necesită o atenţie sporită la internări. Mai mult, el a admis că a trimis nota prin care a cerut şefilor de secţii să fie mai atenţi la cheltuirea banilor şi i-a îndemnat să caute sponsori pentru spital.

Ministerul Sănătăţii evaluează, deocamdată, impactul ordonanţei asupra spitalelor.

„Vom analiza impactul ordonanţei de urgenţă asupra spitalelor şi soluţiile care se pot găsi în cazul în care există riscul blocării activităţii unităţilor sanitare. Spitalul «Grigore Alexandrescu» va primi trei milioane de lei până la rectificarea bugetară”, a declarat, pentru MEDIAFAX, subsecretarul de stat Raed Arafat.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.