ACUZATII… Pancu Vlad Andrei a suferit arsuri la mânã si spune cã la Policlinicã a fost tratat cu indiferentã de cadrele medicale
NEMULTUMIRI… Nu mai putin de cinci ore a fost nevoit sã astepte un tânãr din Vaslui pânã sã intre la cabinetul de Chirurgie al Policlinicii Vaslui. Si asta, spune el, nu din cauzã cã medicii erau ocupati cu vreo urgentã, ci din cauza unor preocupãri mai relaxante ale cadrelor medicale, cum ar fi vorbitul la telefon, bãutul de cafele si fumatul de tigãri. Dupã aproape o jumãtate de zi de asteptare, Andrei Pancu a rãbufnit, punându-si pachetul lui de tigãri pe masa din cabinet. „Pe hol erau 40 de persoane care asteptau, iar ele fumau tigãri si beau cafele. Dupã ce au terminat de fumat, le-am pus pachetul meu pe masã si le-am zis sã fumeze si tigãrile mele. Recunosc cã am rãbufnit, dar n-am mai rezistat. O doamnã asistentã mi-a luat actele si mi le-a aruncat, apoi mi-a zis sã mã duc acasã, sã-mi dau singur bandajul jos si sã-mi pun spirt pe ranã, cã se curãtã. E strigãtor la cer ce mi s-a întâmplat si nu numai mie, cã eram mai multi pe holul acela”, a declarat Andrei Pancu. Reactia tânãrului si acuzatiile pe care acesta le aduce cadrelor medicale sunt de neînteles pentru doctorita care s-a ocupat de caz. Aceasta a recunoscut cã a existat un mic conflict cu pacientul respectiv, dar nu din motivele enumerate de el. „Înainte de toate, trebuie sã spun cã nici eu si nici asistenta nu fumãm. Pacientului respectiv i-am zis sã se ducã sã se plimbe pânã la ora 12, când termin cu pacientii programati, în asa fel încât sã mã pot concentra pe problema pe care o are. A revenit foarte nervos, cã el vrea sã fie tratat la Iasi, moment în care asistenta i-a dat actele.”
Tot mai multi vasluieni se plâng cã, în ciuda cresterilor salariale de care medicii si asistentele s-au bucurat în ultimii ani, atitudinea acestora a rãmas la fel de sfidãtoare. Desi nivelul spãgilor a scãzut în spitale si policlinici, indiferenta unor cadre medicale a rãmas aceeasi. Nu o spunem noi, ci unul dintre sutele de pacienti care ieri a trecut pragul Ambulatoriului SJU Vaslui, pentru a-i fi tratatã o arsurã la mânã. „Necazul l-am avut joi seara, când am scãpat niste ulei încins pe mânã. Am ajuns a Spitalul Judetean, la Urgente Vaslui, unde pot sã spun cã personalul s-a comportat ireprosabil cu mine. M-au curãtat, m-au bandajat, iar dupã ce au terminat, mi-au spus cã de acum înainte nu e nevoie sã mai vin la spital si sã mã duc la Policlinicã, pentru a-mi curãtatã rana. Azi (n.r. vineri) am fost la Policlinicã, sã-mi schimbe bandajul, asa cum mi-au zis medicii de la spital. Am ajuns la ora sapte jumãtate dimineata si am asteptat pânã la 12:30 sã intru. Nu era problemã dacã vedeam cã doctoritele si asistentele erau ocupate. Dar ele stãteau, beau cafele, fumau tigãri si vorbeau la telefon. Doamna asistentã, pe ceas pot sã vã spun, a stat de vorbã la telefon jumãtate de orã. Se întrebau una pe alta ce au mâncat asearã. De nervi, pentru cã trecuserã aproape cinci ore de asteptare, dupã ce au terminat de fumat tigãrile, le-am pus pachetul meu pe masã si le-am zis sã le fumeze si pe ale mele. Vorbeau la telefon încontinuu si pe hol erau cel putin 40 de oameni în asteptare. Se poate vedea si pe camere asta. Când a vãzut cã sunt mai recalcitrant, o doamnã asistentã cu ochelari cu rame rosii mi-a aruncat actele si mi-a zis sã mã duc acasã, sã-mi tai singur bandajul si sã-mi torn spirt pe mânã, cã se curãtã. E strigãtor la cer ce mi s-a întâmplat si nu numai mie, pentru cã asa cum am mai spus, pe hol, în asteptare, erau aproape 40 de persoane”, ne-a declarat Vlad Andrei Pancu, tânãrul care s-a prezentat în Ambulatoriu cu o arsurã gravã la mâna stângã.
„A avut o atitudine jignitoare”
De partea cealaltã, doctorita care s-a ocupat de caz se apãrã si spune cã pacientul a avut o atitudine cel putin necorespunzãtoare. În plus, cadrul medical a precizat pentru redactia ziarului nostru cã în Policlinica vasluianã niciun medic nu fumeazã în cabinete. „Pacientul respectiv s-a prezentat dimineatã la cabinet, desi nu era programat. Eu am avut azi vreo 38 de pacienti, dintre care 10 erau neprogramati. Pe cei neprogramati îi vãd întotdeauna la sfârsit, pentru cã prioritate au cei cu programare, asa cum e si firesc. Pacientul a intrat în cabinet extrem de agitat. I-am zis sã se ducã sã se plimbe pânã la ora 12, când termin cu pacientii programati, în asa fel încât sã mã pot concentra pe problema pe care o are. La 12, când s-a întors, m-am uitat pe actelele lui, am vãzut cã a fost cu o searã înainte la spital, unde i-au pus un pansament special pentru arsuri, care se tine 3 zile, timp în care se pune spirt deasupra. I-am spus cã rana pe care o suferise trebuie alcoolizatã în fiecare zi, apoi i-am spus cã îi dau retetã si concediu medical. A început sã sarã în sus, cã eu îi spun altceva fatã de ce i-au zis medicii de la spital. Se temea cã va rãmâne fãrã mânã. Degeaba i-am explicat cã pansamentul pus la spital este unul special pentru arsuri, cã gelul pe care medicii de la Urgente l-au pus face bine la arsura suferitã, el o tinea pe a lui. A început sã tipe la asistentã, sã-i spunã cã dacã ne dãdea cafele si tigãri îl tratam cu mai multã atentie. A avut o atitudine prin care ne-a jignit. Într-adevãr, aveam o canã cu cafea pe masã, dar de la a bea o cafea si pânã la acuzatiile pe care ni le-a adus, e cale lungã. La un moment dat, a zis cã se duce la Arcadia, la Iasi, sã-l trateze, moment în care asistenta i-a dat documentele”, a precizat doctorita de la cabinetul Chirurgie.