spot_img
spot_img
13.7 C
Vaslui
23-mai-2025

Organele unui băcăuan aflat în moarte cerebrală vor salva alte vieți

- Advertisement -

Prima prelevare de organe la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

În premieră, organele unui pacient aflat în moarte cerebrală au fost prelevate cu succes la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Donatorul este un bărbat de 58 de ani, dintr-o comună din județul Bacău. Rinichii, ficatul, corneea și pielea acestuia au ajuns la Iași și la București, unde vor salva viețile altor bolnavi.

Mădălina ROTARU

Pentru prima dată în istoria Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, s-a realizat cu succes o procedură de prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Pe 28 august 2013, la Unitatea Primiri Urgențe Bacău a ajuns un bărbat în stare gravă, însoțit de familie. În urma investigațiilor, s-a stabilit că pacientul, în vârstă de 58 de ani, se afla în comă în urma unui accident vascular cerebral, fiind internat pe secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), cu prognostic limitat. Din păcate, starea pacientului s-a agravat, astfel că în noaptea de 31 august – 1 septembrie acesta a intrat în moarte cerebrală. Consemnarea în acte a intrării în moarte cerebrală a bărbatului a însemnat și demararea procedurii de prelevare a organelor acestuia. O procedură extrem de dificilă și migăloasă, implicând mai mulți factori și condiții de reușită. “Operațiunea în sine s-a încheiat, practic, în seara zilei de duminică, 1 septembrie – ne-a declarat Iulian Direa, asistent șef ATI și coordonator de transplant. A fost o procedură dificilă, care a implicat acțiune și supraveghere permanentă atât din punct de vedere al actului medical, cât și administrativ. S-au anunțat echipe speciale de la Iași și București pentru prelevare, iar organele au ajuns acolo, dar nu putem spune la această oră cine vor fi beneficiarii lor. S-au prelevat de la pacientul din Bacău ficatul, rinichii, cornee și piele”.

Au trecut de barierele de mentalitate

Procedura de prelevare a organelor nu ar fi putut avea loc fără acceptul aparținătorilor. Cu alte cuvinte, premiera de la SJU Bacău a fost condiționată, în premieră, de acordul unei familii pentru acest lucru. În urmă cu cinci ani, un caz oarecum similar a eșuat în cele din urmă, din cauza faptului că, deși inițial aparținătorii pacientului aflat în moarte cerebrală și-au dat acordul prelevării de organe, între timp s-au răzgândit. Motivele, spun reprezentanții unității medicale băcăune, țin de mentalitate. “Ne izbim de refuzul aparținătorilor în astfel de cazuri, deși li se explică în detaliu despre ce presupune procedura și care-i este utilitatea – a spus Mirela Romaneț, purtător de cuvânt al SJU Bacău. Cele mai multe motive invocate sunt religioase”.

În premiera înregistrată zilele trecute a fost vorba despre o familie de la țară, modestă, care a înțeles utilitatea acordului. “După toate acestea, putem doar să mulțumim membrilor familiei bărbatului pentru că au înțeles, dincolo de suferință, cât de benefică este decizia lor” – a apreciat Iulian Direa, coordonatorul de transplant. “Procedura a avut loc conform prevederilor legale din ultimele acte normative – a declarat Dan Stoica, managerul SJU Bacău. Sunt fericit că aceasta s-a încheiat cu succes și mulțumim, din nou, familiei pentru înțelegere. Se pare că aceste campanii mediatice din ultima vreme, despre importanța donării de organe, încep să aibă efect. Personalul din secția ATI merită, de asemenea, toate felicitările pentru că a gestionat cu succes cazul. Sperăm că, încet-încet, se va trece și peste mentalități și vor mai avea loc astfel de proceduri”.

sursa: http://www.ziaruldebacau.ro/2013/09/03/organele-unui-bacauan-aflat-in-moarte-cerebrala-vor-salva-alte-vieti.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.