IasiMoldova

Până la acuzele de hărțuire sexuală, fiul lui Tudorel Toader a trecut ca prin brânză prin tot sistemul universitar

Alexandru Toader, fiul fostului rector și judecător constituțional Tudorel Toader, a intrat în atenția publică încă de acum aproape 10 ani, din cauza numeroaselor controverse legate de evoluția sa profesională, culminând recent cu acuzații de hărțuire sexuală. Cariera sa universitară a fost marcată de modificări controversate ale regulilor interne, care i-au permis angajarea și ulterior titularizarea fără concurs suplimentar. A fost doar unul dintre 20 de beneficiari la nivel național ai unei ordonanțe despre care nici ministrul Educației de atunci nu știe de ce a promovat-o. Ulterior, mai mulți profesori de la Drept au contestat atribuirea cursului fundamental de Drept civil, considerându-l pe Toader junior nepregătit pentru o astfel de responsabilitate.

Intrat în atenția publică după acuzele de hărțuire sexuală publicate de presa locală din Iași, Alexandru Toader nu a rămas necunoscut publicului din întreaga țara în trecut. Nu a fost recunoscut doar ca fiind fiul judecătorului constituțional Tudorel Toader. Dar afilierea cu acesta i-a deschis porțile carierei profesionale, aproape fiecare moment din viața sa profesională fiind marcat de o controversă. De-a lungul anilor, „Ziarul de Iași” a documentat fiecare astfel de controversă.

Primele semne de întrebare au apărut în momentul în care absolventul Facultății de Drept Alexandru Toader a vrut să se întoarcă la catedra universității care l-a format. La momentul respectiv, el preda la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, instituție privată. Conform Legii Educației nr. 1/2011, aflată în vigoare în 2017, când a avut loc concursul, posturile pentru asistenți erau scoase și pe perioadă determinată. „Ziarul de Iași” a fost parte dintre publicațiile locale care au scris atunci că intrarea lui Alexandru Toader la catedră a ridicat două semne de întrebare. În primul rând, cu scurt timp înainte de organizarea concursului, Senatul UAIC a operat o serie de modificări la metodologia de concurs pentru armonizarea acesteia cu Legea Educației publicată cu șase ani înainte.

Cu tatăl rector, Toader cel mic nu s-ar fi putut angaja la UAIC. A așteptat suspendarea

Pe scurt, a fost eliminată prevederea din metodologia de concurs care solicita ca un candidat să aibă nevoie de doctoratul în Drept civil. Alexandru Toader își dăduse doctoratul în Drept penal. Totuși, prevederea UAIC a fost, ca strictețe, peste cea solicitată de Legea Educației, care vorbea doar de necesitatea unei diplome de doctor în specializarea studiilor – Drept. A rămas semnul de întrebare ridicat atunci: de ce legislația nu a fost armonizată în cei șase ani de la aprobarea legii și a fost făcută cu câteva luni înainte de noile concursuri organizate de universitate?

A mai fost și o dezbatere morală la momentul respectiv: Codul de Etică al UAIC nu i-ar fi permis lui Alexandru Toader să se angajeze la universitate atâta timp cât tatăl său era rector. Aceasta prevedea că rudele de până la gradul al III-lea ale celor din conducerea universității nu pot fi angajate pe posturi didactice sau administrative. Indiferent dacă ar fi respectat toate condițiile de concurs. De altfel, nici nu a participat la concursurile anterioare organizate la Facultatea de Drept, ci fix la primul desfășurat în momentul în care judecătorul constituțional s-a suspendat din funcția de rector pentru a deveni ministrul Justiției. Atunci, ca rector suspendat, s-a trecut peste prevederile Codului de Etică, Alexandru Toader s-a prezentat la concurs și a intrat pe post pe perioadă determinată…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/pana-la-acuzele-de-hartuire-sexuala-fiul-lui-tudorel-toader-a-trecut-ca-prin-branza-prin-tot-sistemul-universitar-controverse-la-angajare-la-titularizare-la-preluarea-de-cursuri–1815394.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button