Astăzi, în jurul orei 11:00, locatarii unui bloc situat în zona Gării din Iași au fost cuprinși de panică după ce un bărbat a tăiat intenționat țeava de gaz din apartamentul său. Întreaga scară de bloc a fost invadată de un miros puternic de gaz, iar oamenii au alertat imediat autoritățile.
La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și reprezentanți ai companiei de gaze E.ON, care au oprit alimentarea cu gaz pentru a preveni o posibilă explozie.
„M-a sunat proprietarul apartamentului să mă duc urgent acasă, că vecinul mi-a tăiat țeava de gaz. Nu era problema că rămâneam fără gaz câteva zile, dar era riscul unei catastrofe. Cum să faci așa ceva? Am intrat în bloc, miros puternic de gaz, în casă la fel”, a povestit o locatară.
Potrivit martorilor, bărbatul care a provocat incidentul efectua lucrări de modificare în apartament de câteva zile. Se pare că acesta a tăiat țeava cu intenționat, „pentru că voia să mai scape din țevi”, fără să realizeze că este vorba chiar despre conducta de gaz. După incident, locatarii au deschis pe rând ferestrele în speranța că mirosul de gaz va fi singura consecință a acestei neglijențe…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/panica-intr-un-bloc-din-zona-garii-din-iasi-un-barbat-a-taiat-intentionat-teava-de-gaz–1753535.html