Panică într-un sat de lângă Bârlad! Un bărbat bolnav psihic și-a amenințat tatăl cu moartea!

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad în dosarul de urmărire penală și dispune măsura internării nevoluntare a suspectului M. S.D. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare (trei fapte). Se transferă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Vaslui – secția Psihiatrie, pe perioada necesară efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, dispusă prin ordonanța din data de 06.11.2023, dar nu mai mult de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a măsurii. În baza unei proceduri penale, dispune încunoștiințarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Vaslui – Secția Psihiatrie, precum și a unui membru al familiei suspectului. Cu drept de contestație în termen de 24 de ore de la pronunțare pentru suspect și pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad. Executorie. Pronunțată azi, 10.11.2023, prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei, ora 12,00”, este sentința dată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bârlad.