Papa Francisc va fi externat din spital și se va întoarce la Vatican. Când își va relua activitatea
Anunțul a fost făcut, într-o conferință de presă, de medicii policlinicii din Roma. Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, va avea nevoie de cel puțin două luni de odihnă la Vatican, au spus medicii care îl tratează.
La conferința de presă a luat parte medicul Sergio Alfieri, directorul Departamentului de științe medicale și chirurgicale al Policlinicii „Agostino Gemelli”, care a fost, de asemenea, directorul echipei de medici care l-au asistat pe papa Francisc pe timpul internării.
Papa a fost internat la spital pe 14 februarie cu o infecție respiratorie severă care a dus la pneumonie dublă. Medicul Sergio Alfieri a trasat pe scurt momentele medicale care s-au.. înregistrat din 14 februarie până la 22 martie. Starea clinică inițială a avut nevoie de „un tratament farmacologic multiplu pe timpul internării”. În ultimele cinci săptămâni, el a prezentat „două episoade foarte critice” în care „viața lui a fost în pericol”, a spus dr. Sergio Alfieri, potrivit Vatican News.
Cu toate acestea, papa nu a fost niciodată „intubat”, a rămas întotdeauna conștient, orientat și prezent. Starea clinică a papei este stabilă de cel puțin două săptămâni, au mai spus medicii…https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/papa-francisc-va-fi-externat-din-spital-si-se-va-2430747.html