spot_img
spot_img
15.8 C
Vaslui
24-mai-2025

Parchetul General: Au fost găsite 79 de focoase, unul lipseşte

- Advertisement -

Parchetul General transmite că, luni seara, în apropierea staţiei CFR Chitila au fost găsite cele patru lăzi cu dispozitive militare dispărute, ce conţin în total 79 de focoase de rachetă din cele 80 sustrase.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis marţi AGERPRES, trei dintre lăzi au fost găsite într-o fântână părăsită (secată), între hăţişurile de la marginea pădurii, la aproximativ 4 km de localitate şi nu prezentau urme de forţare (fiind sigilate cu bandă).

De menţionat că aceste lăzi sunt din lemn şi în interiorul lor se află cutii din metal (zinc), iar în interiorul acestora dispozitivele militare (focoasele).

Cea de-a patra ladă a fost identificată pe o stradă din localitatea Chitila, prezenta urme de ardere a părţii din lemn şi s-a constatat că aceasta a fost deschisă, iar din interior fuseseră sustrase cele 20 focoase.

Dintre acestea, 19 au fost găsite într-un sac de rafie, în zona unor pâlcuri de arbuşti din pădurea Chitila. Un singur focos nu a fost găsit până în prezent, sens în care căutările sunt continuate în toată zona, prin periere bucată cu bucată, întrucât detectorul de metale nu este eficient, având în vedere materialul de natură neferoasă din care este confecţionat acesta.

În cadrul cercetărilor au fost efectuate planşe foto şi s-au prelevat urme în vederea valorificării din punct de vedere criminalistic.

Cercetările sunt continuate in rem pentru identificarea autorilor, urmând ca, pe măsură ce ancheta avansează, să fie informată opinia publică, precizează Parchetul.

Sâmbătă, în jurul orei 15,30, lucrători din cadrul Staţiei Cailor Ferate Romane (CFR) Giurgiu Nord au descoperit că dintr-un tren au dispărut patru lăzi ce conţineau obiecte cu specific militar.

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în dauna avutului privat şi rupere de sigilii.

De asemenea, anchetatorii au ridicat documente referitoare la încărcătura ce a format obiectul transportului şi au fost identificate, prelevate şi ridicate urme ce se valorifică din punct de vedere criminalistic.

Potrivit unor surse judiciare, mecanicul trenului ar fi oprit, sâmbătă, în localitatea Stăneşti de lângă oraşul Giurgiu (sud), pentru a vinde ilegal 70 de litri de motorină, fără ca jandarmii care păzeau garnitura să intervină.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.