NationalUltima ora

Parlamentarii PDL au părăsit dezbaterile la bugetul pe 2013

Parlamentarii PDL au părăsit joi dezbaterile din plenul reunit la proiectul bugetului de stat pe 2013, după ce preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, a anunţat că lucrările pot continua fără efectuarea apelului nominal cerut, iniţial, de liderul deputaţilor PP-DD, Radu Popa.

Popa a cerut efectuarea apelului nominal, invocând faptul că pentru continuarea lucrărilor acest lucru este necesar, având în vedere că a început o nouă zi lucrătoare, cea de 7 februarie. Demersul deputatului PP-DD a fost susţinut, ulterior, de liderul deputaţilor PDL, Mihai Stănişoară, care a acuzat faptul că în sală din partea USL au mai rămas doar „40 de parlamentari”.
Cererile nu au fost acceptate de preşedintele de şedinţă care a explicat că în sală sunt suficienţi parlamentari ai Puterii, iar la începutul lucrărilor s-a votat ca dezbaterea şi votul să se desfăşoare până la epuizarea ordinii de zi şi tot atunci s-a făcut şi apelul nominal.
După acest anunţ, la tribuna plenului s-a prezentat preşedintele PDL, senatorul Vasile Blaga, care a anunţat că în atare condiţii parlamentarii democrat-liberali părăsesc dezbaterile la buget, lucru care s-a şi întâmplat ulterior.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button