spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Patronii vasluieni s-au sãturat de coruptia din deconcentrate

- Advertisement -

La finele sãptãmânii trecute, Ionel Constantin, presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agriculturã (CCIA) Vaslui a participat la întâlnirea pe care oamenii de afaceri din tarã au avut-o cu Guvernul si premierul Victor Ponta. Presedintele CCIA Vaslui a înaintat premierului o listã cu propuneri de revitalizare a mediului de afaceri, cerând anularea a peste 200 de impozite, în conditiile în care existã acum în jur de 281 de taxe si impozite pe care oamenii de afaceri trebuie sã le plãteascã statului român. „Nu mai vrem ca inspectorii sã priveascã patronii drept hoti. Nu suntem într-o relatie de subordonare, suntem cei care sustinem bugetul de stat si vrem sã vedem ce se întâmplã cu banii pe care noi îi plãtim la bugetul de stat”, a cerut Constantin.

„S-a pornit de la ideea cã întâlnirea este beneficã pentru mediul de afaceri, mai ales cã a fost prima întâlnire între premier, ministrii de linie si oamenii de afaceri importanti din România, dacã tinem cont cã au participat investitori ca Ion Tiriac sau Nicolae Badea. Premierul a recunoscut cã noi, oamenii de afaceri, suntem cei care asigurãm existenta statului român, prin taxele si impozitele pe care le plãtim. Am cerut reducerea numãrului de impozite si taxe de la 281, în prezent, la 40-50, maxim, pânã la finele anului 2013, reducerea contributiei de asigurãri sociale, un dialog si o consultare mai largã a mediului de afaceri”, a spus Ionel Constantin, presedintele CCIA Vaslui. Oamenii de afaceri au reclamat la Guvern coruptia generalizatã. „Am cerut premierului ca firmele sã nu mai fie cãlcate de inspectori haotic, dupã bunul plac al vreunui angajat de la Finante sau de la o altã institutie, ci sã se facã un control o datã la trei-cinci ani, pentru cele cu unele probleme financiare, sau deloc, doar o monitorizare atentã la acele firme care îsi plãtesc datoriile în mod corect la bugetul de stat. Trebuie strâns surubul doar la acele firme care se dovedesc cã nu-si achitã taxele si impozitele în mod corect si regulat si care vor sã eludeze bugetul de stat”, sustine Constantin.

Cererile mediului de afaceri vasluian

Oamenii de afaceri din judetul Vaslui cer Guvernului rezolvarea unor probleme urgente. Pe primul loc se aflã solicitarea de reducere a 200 de taxe si impozite, plus diminuarea cu douã puncte procentuale a cotelor de contributii de asigurãri sociale. Se mai solicitã TVA gradual pentru produsele de subzistentã, sprijinirea mediului de afaceri în ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene. CCIA Vaslui a mai cerut premierului „extinderea mãsurilor adoptate prin legea 321/2009, privind comercializarea produselor alimentare, care va stimula industria autohtonã si va asigura reducerea importurilor”. „Am cerut premierului sprijin în realizarea unor proiecte importante ale Camerei de Comert, Industrie si Agriculturã Vaslui, printre care se numãrã construirea unui parc industrial la Chisinãu, proiect în care suntem parteneri, prin Centrul bilateral de afaceri România-Republica Moldova, incubarea firmelor noi si a firmelor moldo-române. Am cerut si cerem sã fie sprijinite firmele din Regiunea Nord-Est 1 si în special oamenii de afaceri din judetul Vaslui, prin realizarea unor investitii extrem de necesare în zonã, pornind de la lucrãri de infrastructurã rutierã si terminând cu alimentãri de apã pentru toate localitãtile. Am solicitat ca plãtile la proiectele cu fonduri europene sã se facã la timp, pentru cã acestea depãsesc cu mult termenul de 45 de zile si multe firme intrã din aceastã cauzã în incapacitate de platã”, a mai spus presedintele CCIA Vaslui. „Vrem ca institutiile statului sã priveascã oamenii de afaceri drept parteneri, nu sã-i ostracizeze prin tot felul de controale haotice. Nu suntem într-o relatie de subordonare”, a conchis presedintele CCIA Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.