spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Paza de corp a lui Vladimir Voronin l-a batut pe un simpatizant PLDM

- Advertisement -

Alianţa „Moldova Noastră” şi Partidul Liberal Democrat au luat atitudine faţă de maltratarea unui alegător din oraşul Ungheni de către paza de corp a ex-preşedintelui Vladimir Voronin. Solicitat de Info-Prim Neo, juristul PCRM, Sergiu Sârbu, a infirmat acuzaţiile, calificându-le „calomnii ale partidelor care pierd încrederea populaţiei”.

AMN şi PLDM fac trimiteri la martori, subliniind că joi, 21 octombrie, în cadrul unei întâlniri electorale cu liderul comunist Vladimir Voronin, desfăşurată în Casa de Cultură din Ungheni, un locuitor al oraşului, Anton Cotici, a fost luat pe sus de bodyguarzii lui Voronin şi scos afară, după care a fost bătut cu bestialitate.

„În cadrul întâlnirii PCRM cu alegătorii mai mulţi cetăţeni au dorit să adreseze întrebări. Printre aceştia era şi Anton Cotici. La sfârşitul întâlnirii, bărbatul s-a apropiat de liderul PCRM luîndu-l la întrebări. Potrivit martorilor, Vladimir Voronin a rugat persoanele din anturajul său să vadă ce e cu persoana în cauză. Anton Cotici a fost scos cu forţa din incinta Casei de Cultură, a fost bătut şi abandonat acolo”, a declarat pentru Info-Prim Neo Iurie Toma, preşedintele organizaţiei teritoriale a PLDM din Ungheni.

Alianţa „Moldova Noastră” notează într-un comunicat de presă că preşedintele raionului Ungheni, Ion Harea, a confirmat producerea incidentului. “Comportamentul de ieri al comuniştilor confirmă faptul că PCRM şi-a epuizat capacităţile de dialog civilizat cu cetăţenii şi recurg la metode care îi caracterizează în cel mai reuşit mod, adică intimidare, agresiune, răzbunare contra tuturor cetăţenilor care au alte opinii decât ei”, a declarat Ion Harea, care este şi vicepreşedintele organizaţiei teritoriale a AMN din Ungheni.

AMN solicită ca, în situaţia în care Voronin „nu-şi poate stăpâni paza de corp sau, şi mai grav, le dă indicaţii să se răfuiască cu cetăţenii incomozi”, acesta să fie lipsit de pază, cel puţin pe perioada campaniei electorale. O altă soluţie, potrivit AMN, ar fi ca Ministerul Afacerilor Interne să organizeze un grup operativ care ar avea sarcina să apere alegătorii.

Solicitat de Info-Prim Neo, juristul PCRM, Sergiu Sârbu a declarat că lucrurile s-au întâmplat altfel decât le prezintă partidele care lansează aceste acuzaţii. Potrivit juristului, Anton Cotici este un provocator care a avut drept scop să destabilizeze situaţia în timpul întâlnirii electorale a PCRM cu alegătorii. Anume din acest motiv bărbatul a fost scos afara de către colaboratorii Pază de Stat care asigurau ordinea publică. Garda de corp a liderului PCRM nu are legătură cu acest incident.

„Avem 500 de martori care pot confirma că persoana în cauză era un provocator infiltrat, care încălca grav ordinea publică în sală, lansând injurii grave la adresa celor prezenţi. El a fost condus în afara sălii de către colaboratorii Pază de Stat, fiind predat poliţiei. Speculaţiile lansate sunt nişte minciuni grave. Suntem gata să ne apărăm onoarea şi demnitatea în judecată” a menţionat Sergiu Sârbu.

Sursa: Info-PrimNeo

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.