Pe lângă crenvurști, în bucătăria familiei din Mălușteni s-au descoperit o cutie cu smântână, paste gătite, dar și mai multe substanțe periculoase
EXCLUSIV… Tragedia de la Mălușteni ne duce cu gândul la cazul încă neelucidat de la Spitalul de Psihiatrie de la Murgeni, când trei pacienți au murit, după ce, chipurile, au mâncat ciorba și peștele prăjit, primite de pomană de la o mănăstire. S-au făcut autopsii și nici acum nicio autoritate nu a lămurit cauza reală a morții celor trei oameni, dar și îmbolnăvirea altor 20 de pacienți. Acum la Mălușteni avem o situație trasă la indigo. Insepectorii DSVSA au scotocit locuința, au găsit acei crenvurști pe care i-ar fi mâncat întreaga familie, au luat probe din paste și dintr-o ciorbă, alimente găsite în gospodărie. Pe surse însă am aflat că inspectorii nu cred că de vină ar fi acei crenvurști, care se presupune la acest moment că ar fi putut provoca moartea copilului și intoxicarea gravă a mamei și a celor două surori, dar, pentru o precauție necesară, au blocat toate produsele firmei producătoare a acelui tip de crenvurști, din întreaga țară. De asemenea, au blocat și comercializarea sortimentului de smântână găsit în frigiderul familiei. Dis de dimineață, premierul Ilie Bolojan l-a chemat pe șeful ANSVS-ului și i-a dat ordine stricte în acest sens, însă premierul, având în vedere precedentul de la Murgeni, ar trebui să dispună la fel de ferm și ca autopsia copilului de 11 ani să nu fie făcută la Vaslui, unde acum doi ani autopsiile celor trei pacienți de la Murgeni au fost făcutre în bătaie de joc. Ar trebui trimisă o echipă specializată de legiști profesioniști, care să facă inclusiv studiul toxicologic al tuturor alimentelor din stomac sau digerate în intestine. Altfel, și în cazul de la Mălușteni va exista un dosar penal care va zace în sertare, întrucât Medicina Legală de la Vaslui nu este capabilă să stabilească cauzele unor asemenea decese.

Iată care sunt substanțele periculoase, găsite în bucătăria familiei de la Mălușteni
Inspectorii ANSVSA au găsit în gospodărie mai multe substanțe toxice. Acestea se aflau chiar în bucătăria familiei. Vremea Nouă vă prezintă în exclusivitate imagini cu substanțele descoperite în locuința de la Mălușteni. Acestea sunt fie pastile de gazare a cerealelor pentru distrugerea dăunătorilor, dar și un borcan în care se afla grâușor pentru combaterea rozătoarelor. Mai mult decât atât, insepectorii au luat probe și din substanțele cu care se spune că s-a stropit în magazia găinilor, contra păduchilor. Mai degrabă, echipa DSVSA crede că astfel de susbtanțe ar fi fost posibil să ajungă în mâncarea familiei, întrucât crenvurștii bănuiți că ar fi la baza intoxicării, din punct de vedere organoleptic, se prezintă normal. Pentru un răspuns cert însă este nevoie de analize serioase de către profesioniștii care vor face autopsia băiețelului decedat. Este foarte bine că Raed Arafat a luat decizia transferării celor două surori și a mamei lor la spitalul de boli infecționase din Iași, având în vedere moartea fulgerătoare a băiețelului de 11 ani.

Zvonuri din sat spun că băiatul care a murit ar fi băut energizante și ar fi fumat niște țigări ciudate
O altă pistă pe care o verifică acum polițiștii, DSP-ul și DSVSA-ul este aceea că adolescentul de 11 ani ar fi băut în dimineața de luni, cu mai mulți copii de la școală, energizante și că ar fi fumat niște țigări ciudate. Faptul că atât surorile, cât și mama sa, au mari probleme de sănătate îi fac, totuși, pe inspectori să se gândească că, poate, băiatul, fiind sub influența substanțelor consumate, ar fi pus din greșeală substanțe periculoase în pastele găsite în bucătărie. Există și posibilitatea ca mâncarea consumată să fie contaminată, iar faptul că tânărul a consumat acele energizante să îi fi accelerat procesele chimice din sistemul digestiv, care să fi condus la moartea lui. Toate acestea sunt doar scenarii și ipoteze, pe care reporterii vremea Nouă le-au cules de la cei care acum investighează tragedia. Esențială rămâne însă necropsia efectuată de medicii legiști în trupul neînsuflețit al băiatului de 11 ani. Sperăm ca acest caz să nu fie îngropat precum cel de la Murgeni, din noiembrie 2023, când opinia publică ar fi trebuit informată despre cauza reală a morții celor trei pacienți și cauza îmbolnăvirii altor 20 de oameni, din aceeași unitate spitalicească.
ANCHETĂ… În mod oficial, reprezentanții DSVSA Vaslui au transmis în cursul zilei de miercuri, 1 octombrie, un comunicat privind tragedia de la Mălușteni, în care a fost prezentat modul cum DSVSA a acționat după apelul primit la 112, prin care s-a cerut ajutorul autorităților în acest caz.
„Vă aducem la cunoștință că, în urma apelului efectuat la 112 din localitatea Țuțcani, comuna Mălușteni, au intervenit trei ambulanțe din Murgeni și Bârlad, care au constatat că un copil de 11 ani nu mai răspunde la manevrele de resuscitare efectuate, fiind ulterior declarat decedat de medic. Celelalte trei persoane (mama de 39 de ani și fetele de 16 și 14 ani) sunt internate la Spitalul Municipal Bârlad și sunt stabile hemodinamic și respirator. Din dispoziția d-lui Director Executiv al DSVSA Vaslui, dr. Ponea Mihai, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui au intervenit rapid în urma notificării incidentului din localitatea Țuțcani, comuna Mălușteni, unde un copil de 11 ani a decedat, iar surorile și mama lui au ajuns la spital, prezentând manifestări clinice digestive (greață, vărsături) precum și somnolență.
Inspectorii D.S.V.S.A. Vaslui au demarat o anchetă epidemiologică pentru a identifica sursa posibilă a toxiinfecției.
În cadrul investigației, s-au desfășurat și următoarele acțiuni:
• Prelevarea de probe alimentare – Mostre din alimentele gătite identificate în locuință au fost prelevate, pentru a determina o eventuală cauză. Reprezentanții DSVSA au recoltat probe din crenvurști atât de la locuința persoanelor afectate, cât și de la magazinul de unde s-ar fi făcut achiziția, iar acestea au fost dirijate pentru analize la Laboratorul Sanitar-Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor (LSVSA) Vaslui.
• Verificarea condițiilor de igienă – Echipele de control au inspectat gospodăria familiei, unitățile de comercializare din localitate, verificând condițiile de achiziție, depozitare și servire a produselor alimentare, pentru a identifica eventuale nereguli.
• La locuința persoanelor afectate locuiesc mama de 39 de ani (cu oarece probleme de sănătate și aflată sub tratament), două fete de 14 și 16 ani și copilul de 11 ani. În momentul producerii evenimentului tatăl nu era la locuință, fiind plecat la muncă în altă localitate, accesul în locuință fiind permis de bunica copiilor, care locuiește în aceeași localitate. S-a constatat o igienă mai mult decât precară la locuință, alimentele fiind preparate într-o anexă care nu dispune de apă curentă și lumină electrică. În această anexă au fost identificate și diverse produse potențial toxice (un borcan de 800 g cu semințe de porumb tratate, un flacon cu pastile folosite pentru fumigația cerealelor cu mare potențial toxic – fără etichetă) și o soluție preparată de culoare verzuie, cu care s-ar fi stropit curtea, substanțe care au fost prelevate în vederea analizelor.
• Urmare a controlului la magazinul de unde s-ar fi aprovizionat familia afectată, s-a constatat că unitatea este înregistrată sanitar-veterinar, există agregate frigorifice pentru alimentele refrigerate, precum și două lăzi frigorifice pentru alimentele congelate. Alimentele verificate prin sondaj sunt în termen de valabilitate, s-au pus la dispoziție documente de proveniență și s-au recoltat probe de crenvurști în vederea examenelor de laborator. Având în vedere depozitarea alimentelor fără respectarea criteriilor de compatibilitate, unitatea de vânzare cu amănuntul a fost sancționată contravențional conform HG 984/2005 cu completările și modificările în vigoare.
• Directorul Executiv al DSVSA Vaslui, dr. Ponea Mihai, ne transmite că, până la sosirea rezultatelor analizelor, D.S.V.S.A. Vaslui monitorizează în continuare situația pentru a preveni extinderea incidentului și asigurarea siguranței consumatorilor.
Ancheta este în derulare. Vom reveni cu amănunte imediat ce vom intra în posesia lor”, a transmis conducerea DSVSA Vaslui.
Lasă că rezolvă marele prefect mondial de VASLUI ………cum le știe el pe toate…… mare specialist…… l-am văzut dimineață la știrile lu măruță …….ce vorbești frate patron de județ !
Eheiii…daca era georgescu presedinte, altfel era situatia…vinovatii erau deja in puscarie, copilul era inviat…
/s.
Apropo se mai aude ceva despre cazul de la Murgeni?Sunt doi sni.Instituțiile statului abilitate ce spun,cum își justifică salariile grase încasate, rușine? Așa se va întâmpla și aici.Astai Romania , și apoi ne mai mirăm cănd ne critică alții, vezi doamne au ceva cu noi.