Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți, o nouă încercare de reformă a pensiilor speciale, după ce în ultimii 15-20 de ani au existat mai multe tentative nereușite de a rezolva această problemă. Doctor în drept constituțional și conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității București, Bogdan Iancu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, care sunt marile piedici în calea acestei reforme și din ce cauză au eșuat toate încercările de până acum.
Adevărul: Problema pensiilor speciale a fost prezentă în discursul tuturor partidelor politice, dar niciunul dintre ele nu a reușit să o rezolve. Curtea Constituțională (CCR) a respins, în mai multe rânduri, inițiativele legislative care vizau desființarea sau modificarea pensiilor speciale, declarându-le neconstituționale. Totuși, mai exact, care au fost motivele invocate de CCR și în ce măsură acestea ar fi discutabile?
Bogdan Iancu: CCR a invocat independența justiției în perioada crizei precedente, ca argument suprem. La momentul respectiv, doar pensiile magistraților nu au fost atinse, în numele independenței justiției (Decizia 873/2010 https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/119887). La momentul respectiv însă, independența aceasta și un nivel de salarizare înalt, pensiile etc. erau justificate, ca și autonomia funcțională a DNA, ca și autonomia extremă a CSM (inclusiv prin raportare la modelul standard de consiliu judiciar, care cere 50% magistrați în consilii, nu 16 din 19) prin imperativul suprem al combaterii corupției. Acesta a fost predicatul tuturor reformelor, acesta a fost scopul inițial cu privire la întreaga configurație actuală. MCV-ul era încă la început atunci, multe lucruri erau altfel. Și condițiile erau altele, 25 de ani vechime, 60 de ani vârsta. Lucrurile s-au schimbat. Fără a nega rolul politicului, aceasta este o horă în care și magistrații au intrat cu interes. Nu i-a obligat nimeni pe mandarinii judiciari de la București să deconteze diurne de zeci de mii de euro venind din periurban în centru. Nu i-a forțat nimeni pe mulți alții să își mărească emolumentele prin sute și mii de procese, încă de prin 2000, cum frumos descrie și dl. Daniel Morar în cartea sa din 2022 (D. Morar, Putea să fie altcumva, Humanitas, București, 2022, de la pagina 558 încolo). Au dat în judecată și colegii lor le-au dat dreptate (să zicem așa), până când s-au generalizat sporuri salariale de 40%, inițial gândite doar pentru procurori și judecători care urmăreau penal, respectiv judecau cauze de corupție mare-medie sau crimă organizată. E un sport acesta, cum știm cu toții, în care profesia („puterea”, cum își zic unii) a dobândit expertiză, agilitate, în campionate naționale.
Cine-i vinovat
Cine poartă vina acestor eșecuri: magistrații sau autorii acestor „reforme” ale pensiilor speciale, făcute, în opinia multora, intenționat în așa fel încât să pice la CCR? Și evident, care ar fi soluțiile, dacă ele există?
Nu sunt de vină indivizii și nu trebuie demonizată o categorie socio-profesională atât de importantă. Trebuie corectate carențele structurale, dacă și cât se poate. CSM seamănă însă tot mai mult cu o organizație sindicală, tot mai puțin cu garantul independenței justiției. Și asta era de așteptat, autonomia extremă duce la forme de corporatism, politizare internă, se știe asta de multă vreme. Cazul Italiei este revelatoriu, așadar exact sistemul-model pentru autoguvernarea judiciară. Astfel de forme de autonomizare intră inevitabil în conflict cu reprezentări clasice privind rolul judecătorului („putere într-un anumit sens nulă” zice Montesquieu, explicând și de ce: „doar portavoce a legii”, neutri, apolitici, imparțiali). Nu se poate și cu achitări în lanț, și cu pensii mari, și cu diurne, și pe TikTok. Prea multe se bat cap în cap…https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/pensiile-speciale-greu-de-ucis-un-profesor-2461000.html
