Local

Permis de conducere fals descoperit la controlul de frontieră

CERCETAT… Pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova a fost descoperit cu un permis de conducere, cu însemnele autorităților române, care era fals

GHINION… Un bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, a încercat să treacă prin Vama Albița având asupra lui un permis de conducere fals. Nu a putut să treacă prin vamă deoarece polițiștii de frontieră l-a “mirosit” că ascundea ceva și chiar așa a fost!

“În data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere al Frontierei Albița/I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care au fost descoperite, asupra bărbatului, două permise de conducere, unul cu însemnele autorităților române, celălalt cu însemnele autorităților din Republica Moldova, ambele având datele sale de identificare. Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul de conducere românesc nu îndeplinește condițiile de formă și fond specifice unui document autentic, fiind fals și că bărbatul nu figurează în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat subcomisarul de poliție Irina Mirică, purtător de cuvânt al SPTF Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button