spot_imgspot_img
14.7 C
Vaslui
23-apr.-2024

Peste 2.500 de credincioși au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal, de la Mănăstirea Nicula

- Advertisement -

Aglomerație la cel mai mare pelerinaj al verii, cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj. Sute de credincioși s-au instalat sub cerul liber și au petrecut noaptea în rugăciune. Anul acesta, hramul se sărbătorește în condiții speciale: toată lumea poartă mască și nu se mai dau tradiționalele sarmale la finalul slujbei.

Icona făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost dusă în altarul de vară imediat după lăsarea întunericului.

Preot: Vă rugăm frumos din tot sufletul, dacă iubiți pe Maica Domnului, păstrați liniștea, vă rugăm frumos.

Credincios: Este o organizare bună, lumea e civilizată și este o interiorizare remarcabilă pe care o constat. E un moment de bucurie.

Puțin înainte de miezul nopții a început Slujba Prohodului Maicii Domnului.

Măriuța Pop, jurnalist Digi24: Conform tradiției, credincioșii înconjoară emblema Mănăstirii Nicula, bisericuța de lemn, până după miezul nopții. Aceștia se învârt în jurul ei de trei ori, în coate și genunchi, rostind rugăciuni.

– Cum este să înconjurați biserica? O faceți în fiecare an?

– Da. În ultimii 10 cred că am fost.

– Pentru ce vă rugați?

– Pentru toate problemele pe care le întâmpinăm zilnic, să avem putere, să fim pregătiți bine psihic, să le putem rezolva.

O altă tradiție a bisericii este ca oamenii să pună bani în pereții mănăstirii în timp ce o înconjoară.

– E prima dată când vin, dar am rămas surprins plăcut. Ne rugăm de jos de acolo de la autobuze până aici. (Ați pus bani în bisericuță?) Am făcut ce am putut și noi.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula a devenit cunoscută în 1699, atunci când, potrivit preoților, a plâns.

Părintele Pantelimon, reprezentant al Mănăstirii Nicula: „Din momentul plângerii icoanei au început să se facă pelerinaj la icoană, să vadă cum plânge icoana Maicii Domnului. Și au început multe vindecări: oameni bolnavi și plecau efectiv sănătoși. Și consemnată în istoria mănăstorii cunoaștem multe cazuri: cancer, leucemie, naștere, oameni care medical vorbind nu putea să aibă copii.”

După miezul nopții, preoții au înconjurat mănăstirea cu icoana în mâini. ….https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/peste-2-500-de-credinciosi-au-participat-la-cel-mai-mare-pelerinaj-ortodox-din-ardeal-de-la-manastirea-nicula-1353328

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.