spot_img
spot_img
16.6 C
Vaslui
23-mai-2025

Peste 25 de miliarde de lei vechi, din munca la negru, în doar șase luni

- Advertisement -

în ciuda amenzilor uriașe, patronii continuă să practice “munca la negru” – sute de angajatori au fost amendați, în primul semestru al anului, de ITM Bacău – în total, aceștia au “cotizat” la bugetul de stat cu peste 25 de miliarde de lei vechi u în plus, patru băcăuani au decedat la locul de muncă, în vreme ce alți 21 au rămas infirmi în urma accidentelor suferite la serviciu În prima jumătate a anului, documentele de la peste 2.500 de firme au fost luate la verificat de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău. Controalele au vizat modul în care angajatorii au înțeles să le respecte salariaților drepturile prevăzute de legislația în muncă, dar și securitatea și sănătatea la locul unde aceștia activau. Din păcate, numeroși angajatori nu au arătat respect față de propriii salariați și nici față de lege, motiv pentru care corpul de control al ITM Bacău a fost nevoit să aplice aproape 300 de amenzi, de aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai multe dintre firmele prinse în ofsaid activau în comerți și în construcții. Valoarea totală a amenzilor primite de angajatori a fost de peste 2.500.000 lei (peste 25 miliarde de lei vechi), față de aproape 1.900.000 de lei (19 miliarde de lei vechi) anul trecut. Potrivit ITM Bacău, inspectorii de muncă din cadrul corpului de control relații de muncă au verificat 1.346 angajatori, aproape 200 dintre aceștia fiind găsiți în neregulă. Astfel, au fost depistate107 de firme care practicau munca fără forme legale. Mai exact, la acestea lucrau ilegal 171 persoane. Valoarea totală a amenzilor, în aceste cazuri, a ajuns la 1.490.000 lei (aproape 15 miliarde de lei vechi). Însă, o parte dintre firmele verificate nu au stat prea bine nici în privința securității și sănătății în muncă. Pe această line, au fost controlați 1.217 agenți economici, pentru neconformitățile depistate fiind aplicate 98 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 744.000 lei (aproape opt miliarde de lei vechi). Din păcate, în toată perioada analizată, au fost înregistrate și 21 accidente de muncă, dintre care patru au fost mortale, iar 17 s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă (față de doar un decedat și 19 accidente soldate cu incapacitate temporară de muncă, în 2012). (Florentin RADU)

sursa: http://www.ziaruldebacau.ro/2013/08/16/peste-25-de-miliarde-de-lei-vechi-din-munca-la-negru-in-doar-sase-luni.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.