Peste 300.000 de pelerini s-au închinat până duminică la prânz la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce la rând se află încă 50.000 de credincioşi. Afluxul de pelerini continuă să fie ridicat, pe străzile din jurul catedralei ieşene aşteptând la rând pentru a se închina la sfintele moaşte aproximativ 50.000 de oameni. Rândul se întinde pe o lungime de câţiva kilometri, iar timpul de aşteptare este de peste 12 ore. Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva urma să fie reintrodusă în catedrală în cursul zilei de duminică, dar este puţin probabil să se întâmple acest lucru, din cauza numărului ridicat de credincioşi care se află la rând. Reprezentanţii Mitropoliei susţin că încă vin pelerini din ţară la Iaşi, în ultimele 24 de ore rândul măsurând constant câţiva kilometri. “Racla va fi introdusă în Catedrala Mitropolitană în momentul în care numărul de pelerini va scădea. Posibil să se întâmple la noapte sau mâine dimineaţă (luni dimineaţă – n.r.)“, a declarat pentru News.ro, preotul Lucian Apopei, director de comunicare în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.