spot_imgspot_img
1.6 C
Vaslui
19-mart.-2024

Poliția daneză a stabilit: cei doi tineri arestați pentru că și-ar fi maltratat copilul sunt nevinovați

- Advertisement -

VEȘTI… Sorana și Ionuț Rotundu, românii arestați anul trecut pentru că și-ar fi maltrat bebelușul în Danemarca, au fost declarați nevinovați. Anunțul a fost făcut atât în ziarele din Danemarca, cât și în mediul online. Pagina de Facebook creată special pentru mediatizarea cazului – Înălțăm steagul Biruinței pentru Sorana și Ionuț Rotundu – a publicat următorul mesaj: „Sorana și Ionut au primit zilele acestea și scrisoarea oficială din partea statului danez conform faptului că sunt nevinovați de toate acuzațiile care li s-au adus. Din nefericire, Mati a stat șase luni fără părinți și ei doi au stat în închisoare două luni pe nedrept. Vă mulțumim tuturor pentru rugăciuni și orice pas și gând bun în direcția familiei lor. Dumnezeu să vă binecuvânteze”. Și Sorana a publicat un mesaj: „Lupta a fost grea dar biruința este pe măsură! Suntem mulțumitori Tatălui că a fost de partea noastră și că ne putem bucura de minunea noastră, Mathias care ne luminează fiecare zi! Mulțumim tuturor celor care au simțit alături de noi, s-au rugat, au plâns și s-au bucurat de biruința pe care Dumnezeu a adus-o în viețile noastre. Domnul mare e, puternic și tare. Nimic nu-i prea greu pentru El!”. Mathias, bebelușul tinerilor, a fost plasat, vara trecută, în grija bunicilor materni de la Negrești.

Mathias, bebelușul soțiilor Rotundu, alături de bunicii din Negrești.

Magda Săvuică, fondatoarea Asociației “Dragoste desculță” și, totodată, cumnata celor doi tineri, a povestit anul trecut cum a hotărât “statul danez să își “recunoască” greșeala și acuzațiile nefondate”: “Cum poate un sistem la care ne uităm cu admirație, statul danez, de la care ne așteptăm să învățăm niște lecții…cum poate eșua în asemenea hal? I-au arestat ca pe criminali, în primele zile i-au ținut nemancati și interogați continuu, familia a putut lua legătura cu ei abia după 2 săptămâni. După presiuni enorme pe multe paliere, au fost eliberați “neașteptat” după 2 luni de detenție. Nu și-au văzut bebelușul din luna februarie. Imaginați-vă durerea. Suntem în Iulie. Astăzi, într-o situație fără precedent, statul danez a hotărât să își “recunoască” greșeala și acuzațiile nefondate. Dar ca un laș, pe ușa din “dos”, încredințând bebelușul bunicilor materni, amenințând cu reținerea bebelușului dacă află publicul larg, dacă află presa. Scriu asta cu încredințarea că Mathias a aterizat astă seară la ora 7 PM pe pământ românesc (ca urmare a zeci de mii de rugăciuni și presiuni.) E o victorie, Mathias e acasă! Bebelușul a ajuns în sfârșit printre oamenii care îl iubesc”.

„Avocații nu se așteptau ca soții Rotundu să fie eliberați așa repede. Ne speriau că e vorba de ani de închisoare”

De asemenea, Magda Săvuică a povestit prin ce a trecut familia în toată perioada în care a așteptat repatrierea copilului: „E primul caz în care un bebeluș este repatriat din DK. Rămâne însă întrebarea: dacă Sorana și Joni au fost declarați nevinovați. I-au interogat, le-au urmărit familia, telefoanele, nu au găsit nimic care să îi incrimineze și i-au eliberat. De ce copilul nu le-a fost pus în brațe la fel de gălăgios cum l-au luat? Cu japca ca pe un bun care se confisca oricand, oricum? Nu se poate pune în cuvinte ce a însemnat experiența asta pentru familiile lor. Îmbătrânire peste noapte, frică, atacuri de tot felul, vizite nenumărate în Danemarca. Dar au rezistat miraculos împreună cu Dumnezeul pe care Îl au înaintea ochilor și în care se încred. Sunt plină de admirație pentru că am asistat îndeaproape la reacția comunității evanghelice și a românilor de pretutindeni la acest caz. Mi se face pielea de găină când mă gândesc. (…) Avocații au fost luați prin surprindere, nu se așteptau ca soții Rotundu să fie eliberați așa repede. Ne speriau că e vorba de ani de închisoare. De bebeluș, la fel. Că îl vom vedea abia când o să fie mare. Chiar dacă sunt nevinovați părinții. Că așa funcționează “sistemul”.  Concluzie: Dumnezeu a intervenit vizibil fără urmă de îndoială. Avocații au declarat asta, familia care l-a ținut pe Mathias în plasament a plâns la încredințarea bebelușului bunicilor lui(au simțit o neliniște tot timpul, simțeau că e ceva cu bebelușul, că trebuie să se întoarcă la ai lui dragi), toți cei care ne-au fost alături spun că așa ceva nu s-a mai întâmplat. Am ridicat încă din martie steaguri de biruință peste familia Rotundu, nu a fost un parcurs ușor: pentru părinți, bunici, familie extinsă. Știam însă că Dumnezeu nu doarme. Trebuia să se întâmple un miracol direct proporțional cu tragedia pe care o trăiseră!”.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.