Poliția Vaslui în stradă, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție împotriva Covid 19! (FOTO)

RAZIE… Peste 220 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19. Echipele mixte de control au depistat 74 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 4 persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, acestea fiind sancționate contravențional, cu amenzi în cuatum de de peste 12 000 de lei.

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, Poliției Locale și al Direcției de Sănătate Publică Vaslui, au intensifiat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au fost derulate 9 misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 30 de obiective/locații de interes, 71 de mijloace de transport persoane și au fost legitimate peste 335 de persoane. Echipele mixte de control au depistat 74 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de 11.950 lei. Totodată, polițiștii au depistat și 4 persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, acestea fiind sancționate contravențional, cu amenzi în cuantum de 500 lei.

Vă amintim de TELVERDE – 0800 800 165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19. „Scopul forțelor de ordine care desfășoară activități de verificare nu este aplicarea de sancțiuni. Ne dorim ca toți cetățenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Suntem și vom fi prezenți permanent la datorie și aplicăm legea în litera și spiritul ei”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.




2 COMENTARII

  1. Tablagiilor, in loc sa dati amenzi oamenilor mai bine ii atentionati prima data si le dati si cateva declaratii? Nu toti oamenii simpli au imprimante acasa. Cum vedeti un amarat pe strada, hop si amenda. Militieni cu basca!!!

LĂSAȚI UN MESAJ