26.2 C
Vaslui
04-iul.-2022

Poliţist din Neamţ luat la palme şi târât pe capotă. Motivul pentru care un şofer şi-a ieşit din minţi

O banală cerere a unui poliţist local, care i-a solicitat unui şofer să plece dintr-o staţie de microbuze, a determinat o reacţie violentă a conducătorului auto.

Un eveniment mai puţin obişnuit a avut loc în dimineaţa zilei de 17 mai 2022, într-o staţie de microbuze de la complexul comercial Orion din Piatra Neamţ. Implicate au fost două persoane, un poliţist local şi un şofer, care la un moment dat a devenit extrem de violent. Numai că, nervii nestăpâniţi i-au adus un dosar penal.

În jurul orei 8.00, pentru că în zona menţionată este un mare liceu şi un trafic infernal, părinţii aducându-şi copii la ore cu maşina, un echipaj al Poliţiei Locale Piatra Neamţ asigura fluidizarea, iar la un moment dat au fost observaţi mai mulţi şoferi, care staţionau neregulamentar în parcarea pentru mijloacele de transport în comun.

„În desfăşurarea atribuţiilor, echipajul Biroului de Siguranţă Rutieră asigura fluidizarea traficului la primele ore ale dimineţii şi a constatat că în staţia mijloacelor de transport staţionau neregulamentar mai multe autoturisme. Agenţii au solicitat conducătorilor auto să elibereze staţia pentru a nu crea blocaje în zonă“, a transmis Poliţia Locală Piatra Neamţ.

Însă unul dintre aceştia a refuzat să se conformeze, iar la o primă cerere de legitimare a refuzat şi a încercat să plece, moment în care a lovit un alt autovehicul care circula regulamentar. Şoferul în culpă a devenit violent, a adresat ameninţări şi injurii la adresa unui poliţistului local, l-a îmbrâncit, încercând să-l îndepărteze, împingându-l cu maşina. Apoi l-a luat pe capotă.

Citeste mai mult: adev.ro/rc17is

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here