spot_img
12.7 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

Poliţiştii de la Fălticeni, prinşi cu mita-n plic după un apel la telverde

- Advertisement -

Unul dintre poliţiştii săltaţi joi la amiază de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, a fost arestat ieri pentru o perioadă de nouă zile. Subinspectorul Florin Muscă, din cadrul Biroului Rural al Poliţiei Fălticeni, este acuzat că a cerut mită 1.000 de euro, banii oferiţi de un bărbat din Râşca fiind găsiţi într-un plic ascuns în biroul ofiţerului. Potrivit reprezentanţilor DNA Suceava, flagrantul s-a produs în jurul orelor 11.00-11.30.

„Pentru a nu se sesiza din oficiu şi a nu efectua cercetări cu privire la comiterea unei infracţiuni privitoare la viaţa sexuală (n.a. – un dosar de viol aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava) a pretins suma de 1.000 de euro de la Aioanei Alexandru”, se arată în comunicatul DNA Suceava.

În prealabil, înainte de a fi prins cu mita-n plic în birou, Muscă l-a audiat de mai multe ori pe Alexandru Aioanei şi i-a spus că nu va începe urmărirea penală împotriva sa doar dacă îi va oferi o anumită sumă de bani. Ştiind că nu a avut nici o legătură sexuală cu femeia care a depus reclamaţia de viol, Aioanei a apelat serviciul telverde al Direcţiei Generale Anticorupţie, iar de aici şi până la organizarea flagrantului nu a mai fost decât un singur pas.

Reţinut joi la prânz şi audiat la sediul DNA Suceava până târziu în noapte, subinspectorul Florin Muscă a fost dus ieri la Curtea de Apel Suceava, iar judecătorii de aici l-au arestat pentru o perioadă de nouă zile.

Colegul lui Muscă a închis ochii

Celălalt poliţist reţinut joi, inspectorul de poliţie Florin Vîntu, era coleg de birou cu Muscă. Împotriva sa, procurorii DNA Suceava au dispus obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Vîntu este cercetat pentru complicitatea la luare de mită. „Prin activităţile desfăşurate la data de 21 octombrie 2010 l-a ajutat pe învinuitul Muscă Florin să intre în posesia sumei de 1.000 de euro pretinsă de la denunţătorul Aioanei Alexandru”, este concluzia procurorilor DNA Suceava.

monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.