spot_imgspot_img
16.8 C
Vaslui
24-apr.-2024

Politistul care a provocat un accident rutier a fost retinut! Avea o alcoolemie record, aproape de comã!

- Advertisement -

IRESPONSABIL… Ies la iveală detalii incredibile în cazul polițistului de la Muntenii de Jos, care, duminică după-amiază, a provocat accidentul din rondul de la Crasna. Probele biologice recoltate la spital au confirmat prezența alcoolului în sânge, în concentrație de peste 3 la mie, alcool în sânge, motiv pentru care polițiștii împreună cu procurorii au decis să îl trimită în arest, pentru 24 de ore. Conform unor surse din Inspectoratul de Poliție Județean, Florin Mihulcă nu se află la prima escapadă bahică pe drumurile publice. Acesta ar mai fi fost surprins băut la volan, însă în loc să-l tragă la răspundere, colegii săi au preferat să-l ierte. Iată că toleranța de neexplicat a polițiștilor de la Rutieră s-a întors acum împotriva lor. Obișnuit să tot fie păsuit, lui Mihulcă nu i-a venit să creadă că de această dată polițiștii chiar își fac treaba, și de nervi ar fi dat drumul la o avalanșă de amenințări la adresa colegilor și a familiilor acestora. „Să ferească Dumnezeu să ajung să fac pușcărie din cauza voastră! După ce ies, vin după voi și după familiile voastre”, le-ar fi spus polițistul colegilor săi. Din acest motiv, agenții de la Rutieră au decis să întocmească documentele și pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Luni seara, procurorul pe mâna căruia a ajuns dosarul a încercat să-l facă pe agentul Mihulcă să conștientizeze gravitatea faptelor comise, însă nu prea a avut cu cine discuta, pentru că, cel mai probabil, agentul se afla, în continuare, sub influența băuturilor alcoolice. 

Aterizat în Poliție din sursă externă, cu zero pregătire și zero cunoștințe despre statutul și obligațiile polițistului, Florin Mihulcă a crezut că odată intrat în sistem, nimeni nu se va mai putea atinge de el. Probabil la fel a gândit și duminică după-amiază, când, aghesmuit bine, s-a urcat la volanul mașinii sale, pentru a se deplasa spre Bârlad. Numai că de beat ce era, polițistul nu a mai văzut sensul giratoriu de la Crasna, a urcat pe scuar și a lovit mai multe semne de circulație. Înainte de producerea accidentului, mai mulți conducători auto l-au văzut pe Mihulcă circulând cu viteză foarte mare și chiar s-au atenționat prin stații ca cineva să-l oprească înainte să provoace o tragedie. Din fericire, în urma accidentului, nicio persoană, în afară de polițistul inconștient, nu a fost rănit.

Băut bine, acesta a început să țipe și să-și amenințe colegii de la Rutieră

După ce s-a proptit cu autoturismul în scuar, Mihulcă s-a așezat cu fundul pe bordură și și-a sunat o rudă căreia i-a cerut să vină să îl ia de acolo. Cei care au anunțat poliția au fost ceilalți participanți la trafic. Agentul nu realizase ce făcuse nici după ce colegii săi de la Rutieră i-au explicat gravitatea faptelor. L-au pus să sufle în fiolă, iar aparatul alcooltest a afișat o valoare de peste 1,5 mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce au trecut rezultatul în procesul verbal, polițiștii de la Rutieră s-au trezit sub o ploaie de înjurături și amenințări din partea polițistului de la Muntenii de Jos, care nu a acceptat că cineva îl va trage la răspundere. Mihulcă ar fi ajuns cu amenințările și la familiile celor doi agenți de la Rutieră, pe care i-a asigurat că nu vor avea zile liniștite dacă el va ajunge după gratii. La spital, probele biologice prelevate de la polițist au confirmat prezența alcoolului în sânge, concentrația fiind de peste 3 la mie. Luni seara, temerea lui Mihulcă cea mai mare, aceea că va ajunge după gratii, a devenit realitate după ce procurorul de caz a decis să-l rețină pentru 24 de ore, polițistul fiind în prezent bănuit pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și ultraj. Odată cu întocmirea acestui dosar și cu măsura privativă de libertate, Florin Mihulcă își poate lua adio de la cariera de polițist.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.