spot_imgspot_img
13.9 C
Vaslui
20-apr.-2024

Pompierul Tica Daniel înmormântat cu onoruri militare (foto)

- Advertisement -

TRIST Tica Cezar Daniel, plutonier major în cadrul Detasamentului de Pompieri Bârlad, a fost condus pe ultimul drum ieri dimineatã, în comuna sa natalã (Tutova), de familie dar si de alte câteva sute de persoane, colegi, prieteni si cunoscuti. Sicriul cu trupul neînsufletit a fost încadrat de pompieri, iar în momentul coborârii în groapã s-au tras mai multe salve de armã, acesta fiind înmormântat cu toate onorurile militare. În luna septembrie, Daniel Cezar Tica împlinise sapte ani de când îmbrãtisase aceastã meserie. În tot acest timp a dat dovadã de curaj, profesionalism si dãruire, punându-si chezãsie propria viatã pentru a o salva pe a semenilor. Disparitia sa fulgerãtoare, la numai 37 de ani, în urma unui cumplit accident rutier, a lãsat un gol imens în sufletul tuturor. Dumnezeu sã-l odihneascã în pace!

Momente sfâsietoare ieri, la Tutova, acolo unde plutonierul major Daniel Cezar Tica, în vârstã de 37 de ani, a fost condus pe ultimul drum. Peste 300 de persoane au tinut sã fie prezente pentru a-si lua rãmas bun de la cel care a fost un tatã exemplar, un coleg deosebit, un bun prieten si nu numai. Sicriul cu trupul neînsufletit a fost încadrat de pompieri de acasã si pânã la cimitir, iar în momentul coborârii în groapã s-au tras mai multe salve de armã, acesta fiind înmormântat cu toate onorurile militare. Prin disparitia fulgerãtoare, acesta a lãsat în urmã o fetitã în vârstã de sapte ani si sotia. Înainte de a îmbrãtisa meseria de pompier, Daniel Cezar Tica a activat o vreme în cadrul MApN. În septembrie, 2006, s-a alãturat celor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgentã (I.S.U.) „Podul Înalt” Vaslui. Ca pompier la Detasamentul Bârlad s-a remarcat prin curaj si profesionalism. În toti acesti ani a participat la tot felul de interventii dificile si a avut ocazia de a salva nenumãrate vieti. Din pãcate, nimeni nu l-a mai putut salva pe el. În dimineata zilei de 18 octombrie, Daniel Cezar Tica a fost implicat într-un grav accident rutier pe DE 581, între localitãtile Bãdeana si Tutova. Abia iesise din turã si se grãbea sã ajungã la ferma de animale pe care singur a pus-o pe picioare. Se afla la volanului unui Cielo (pe directia Tutova – Bârlad), iar cu câtiva metri înainte de fermã a semnalizat stânga, a încetinit viteza si a dat sã efectueze manevra de schimbare a directiei. În acel moment a fost lovit din spate cu toatã viteza de un alt autoturism, marca Opel, condus de Ciprian A., în vârstã de 28 de ani, din municipiul Bucuresti. Tot atunci alte douã autoturisme au fost avariate. Se pare cã vinovãtia apartine nu numai conducãtorului auto din Bucuresti, dar si lui Daniel Cezar Tica, pentru cã a încercat sã schimbe directia de mers pe linie continuã. La fata locului s-au deplasat mai multe ambulante, un echipaj de descarcerare din cadrul Detasamentului Bârlad si politisti de la D.E.N. Cinci persoane au fost transportate la Spitalul Municipal de Urgentã „Elena Beldiman” din Bârlad, printre care si un copil în vârstã de opt luni. Dintre aceste victime, doar Daniel Cezar Tica a suferit vãtãmãri corporale grave. La scurt timp a fost transferat cu o ambulantã la o clinicã de specialitate din Iasi în comã de gradul IV. În noaptea de sâmbãtã spre duminicã, în jurul orei 03.00, acesta a decedat. Dumnezeu sã-l odihneascã în pace!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.