Poşta Română a reintrat pe profit începând din august, cu circa 600.000 de lei
Compania Naţională Poşta Română a raportat, în luna august, un profit de circa 600.000 de lei, trendul fiind ascendent pentru lunile următoare, potrivit analizelor financiare.
Într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES, CNPR anunţă îmbunătăţirea situaţiei sale economico – financiare şi reintrarea pe profit, conform datelor evidenţiate de Raportul financiar-contabil, începând cu luna august 2011.
Reintrarea pe profit a companiei se datorează, în primul rând, implementării unei serii de măsuri interne de eficientizare a activităţii şi optimizare a cheltuielilor, în special a celor cu serviciile prestate de terţi, precum şi dezvoltarea de proiecte pentru creşterea veniturilor companiei, se precizează în comunicat. Este vorba despre reducerea cheltuielilor cu 441 milioane de euro prin rezilierea şi suspendarea unor contracte nesustenabile şi reorganizarea reţelei poştale interne, astfel încât, la începutul lunii octombrie, reţeaua poştală înregistra un număr de 5.846 subunităţi poştale ca urmare a deciziei de comasare – la care se adaugă implementarea unui nou model de business, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, toate aceste măsuri vor contribui la menţinerea pe profit a companiei şi la îmbunătăţirea substanţială a situaţiei economico-financiare.
În plus, perspectivele introducerii în portofoliul CNPR a produselor financiar-bancare de retail şi relansarea serviciului de curierat rapid vor conduce la o repoziţionare a companiei pe piaţă, cu o imagine proaspătă şi o ofertă de servicii îmbunătăţită.
„Reintrarea companiei pe profit era o chestiune de timp, ca urmare a măsurilor ample de restructurare pe care le-am întreprins şi care au culminat cu reorganizarea reţelei poştale şi reducerea posturilor de conducere, precum şi cu lansarea de noi linii de business. Direcţia de dezvoltare pe care o urmărim în momentul de faţă şi activităţile coordonate din cadrul proiectelor de creştere a veniturilor Poştei Române vizează consolidarea performanţei economice a companiei şi creşterea profitului înregistrat’, a declarat preşedintele – director general al Poştei Române, Daniel Neagoe.
AGERPRES.ro