spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
26-apr.-2024

Postasii, în prima linie!

- Advertisement -

Primele proteste sindicale din 2013

DEBUT Pentru data de 28 februarie sunt anuntate ample proteste sindicale, care vor avea loc la nivel national, anuntate de cãtre Sindicatul Lucrãtorilor Postali din România (SLPR). Lucrãtorii postali sunt nemultumiti de faptul cã, dupã ani de conducere iresponsabilã a Companiei Nationale Posta Românã (CNPR), în care conducerea acestei societãti a fost numitã doar din considerente politice, nici actualii guvernanti nu se tin de cuvântul dat în campania electoralã. Nu este pentru prima datã când postasii protesteazã împotriva politicii guvernului si a conducerii companiei, dar, în „epoca” USL, este primul protest care va fi organizat la nivel national de cãtre un sindicat.

În opinia postasilor si a conducerii SLPR, în loc de a se încerca eficientizarea activitãtii, inclusiv prin eliminarea functiilor de conducere înfiintate pe considerente politice, singurele mãsuri luate pentru scoaterea din colapsul financiar gãsite de actualii guvernanti se referã la desfiintarea de oficii postale, în special din mediul rural, si, implicit, prin reducerea personalului activ. Datoritã acestui fapt, Sindicatul Lucrãtorilor Postali din România a luat decizia organizãrii de actiuni de stradã menite a aduce în atentie problemele cu care se confruntã CNPR, respectiv pichetarea tuturor sediilor prefecturilor din tarã în data de 28 februarie, între orele 14 si 16. În functie de rãspuns, calendarul actiunilor de protest va continua cu deschiderea de actiuni în justitie pentru nerespectarea prevederilor contractului colectiv de muncã.

Scrisoare deschisã a SLPR – Filiala Vaslui

Cui foloseste privatizarea Postei Romane ?

„Ani de-a rândul, dupã revolutie, guvernele au numit conducãtori politici la Compania Nationalã Posta Românã, iar conducerea numitã în perioada 2009 -2012, prin diferite tehnici, a adus aceastã companie, altã datã foarte profitabilã, în pragul falimentului. Nimeni, niciodatã în aceastã tarã, nu a dat socotealã pentru falimentarea unei societãti cu capital de stat. Acest guvern USL trebuie sã arate, nu numai nouã, salariatilor din Posta Românã, ci întregului popor,cã poate si vrea sã tragã la rãspundere pe cei care au prãdat si distrus Posta Românã, si cã poate gestiona corect aceastã companie, astfel încât sã o facã din nou competitivã, chiar si în aceste conditii de economie de piatã. Salariatii din postã si-au pus mari sperante în actuala conducere a Postei Române. Dezamãgirea pe care o trãim în aceste zile, este cu mult mai mare decât sperantele pe care ni le-am fãcut odatã cu instaurarea noului guvern, dupã alegerile parlamentare din decembrie 2012, dat fiind faptul cã cei care conduc astãzi Posta Românã au copiat modelul de eficientizare al predecesorilor, respectiv reducerea cheltuielilor salariale. Proiectul de restructurare al actualei conduceri a CNPR constã în desfiintarea de oficii si ghisee postale din mediul urban si rural pe principii stabilite din birou. Oare conducãtorii numiti la Posta Românã doresc cu orice pret ca aceastã companie sã disparã de pe piata serviciilor postale? Vecinii nostrii, statul ungar, oferã prin Compania de Postã, servicii de o calitate superioarã concurentei, cu un numãr de salariati egal cu al C.N. Posta Românã, la o populație de doar circa 10 milioane locuitori, jumãtate cât România, si în acelasi timp, societatea nu înregistreazã pierderi. În Franta „La Poste” este un serviciu public al statului, cu cel mai mare numãr de angajati dupã calea feratã. Acolo s-a dorit o privatizare partialã în anul 2011, dar s-a renuntat din cauza reactiei negative a populatiei. În Marea Britanie, Posta este companie de stat, la fel, Posta Germanã este administratã de statul german, iar în Statele Unite, posta este o agentie independentã a guvernului federal, cu atributii, drepturi si puteri speciale, dat fiind faptul cã delictul de postã este considerat delict federal. În nicio tarã civilizatã, posta nu este privatizatã, de ce trebuie sã fim noi cobaii Europei? Procesul de privatizare al Postei Române continuã, fãrã a se face cunoscut opiniei publice, dar nici salariatilor Postei Romane ori sindicatelor, care vor fi efectele privatizãrii Companiei, atât pentru beneficiarii de servicii postale, cât si pentru salariatii ei”.

Lider sindicat SLPR Vaslui

Turbatu Geta

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.