spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
26-apr.-2024

Povestea “lipitorilor de afise”

- Advertisement -

Eufemistic spus, în democratie “boieria sau domnia este cu rândul.” De unde porneste boieria în timpurile noastre? De la lipitorii de afise ambitiosi, insistenti, oportunisti, care nu au teluri mãrete pentru semenii lor, ci doar o dorintã oarbã de a fi rãsplãtiti pentru efortul fizic si uneori chiar pentru obrãznicia din cadrul unor manifestãri publice. În ultimii 20 de ani, slugile de propagandã a celor care ne-au condus, au ajuns sã ocupe functii nemeritate, trezindu-se peste noapte detinãtorii unor titluri mult prea mari pentru adevãrata lor valoare, titluri care au venit cu o serie de responsabilitãti, un adevãrat supliciu pentru noii “încoronati”. Cei care fac selectia lipitorilor, ar fi în stare sã numeascã pe post de preot chiar un individ care nu stie Sfintele Taine, si nici pe la bisericã nu a cãlcat în viata lui. Astfel, în fruntea institutiilor s-au aciuat de multe ori semidocti, a cãror “pricepere” a dus la destructurarea si deprofesionalizarea acestora. Situatia acestor “specialisti” îmi aminteste de o parabolã, “Dacã te nasti gãina nu poti ajunge vultur.” Pe scurt, un pui de vultur a ajuns printr-o circumstantã nefericitã într-o curte de gãini si a trãit mult timp crezându-se una dintre ele. Privind într-o zi cerul, a vãzut un vultur planând mãiestos. Acesta si-a dat seama imediat care este adevãrata lui naturã, ridicându-se în zbor spre infinit. Dupã ce au vãzut cã fostul lor tovarãs de joacã si de seminte si-a luat zborul, pierzâdu-se în imensitatea cerului, multe din gãini au devenit constiente de trista lor situatie si au început sã viseze sã devinã vulturi. Revenind la subiect , toate gãinile care au ajuns sã ocupe prin metode dubioase si nesãnãtoase functii de conducere, se cred vulturi. Dupã cum ne aratã însã si sfârsitul parabolei, gãina rãmâne gãinã, chiar dacã, prin diferite cirsumstante, reuseste sã ajungã pe cel mai înalt pisc. Nu îl atinge înãltându-se în zbor, ci târându-se anevoios. Nu o data am întalnit asemenea personaje care, nu realizeazã cât sunt de ridicole, grotesti. Lãsând la o parte lipitorii mediocri sau pe cei “cu greutate”, marea dezamãgire este elita politicã aleasã sã slujeascã poporul si sã apere interesele tãrii. 20 de ani elitele si-au dovedit incompetenta, dispretul fatã de acest popor bun, arãtând cã singurul lor scop este goana dupa înavutire, asteptând pãguboasa boierie cu rândul. Cu asemenea conducãtori, care si-au numit slugile pe posturi esentiale, singurul scop al acestora fiind spolierea averii nationale, nu e de mirare cã România a ajuns coada Europei, viitorul de aur prezis de poeti transformându-se în scrum.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

16 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.