Local

Pozna unui puști de nici 2 ani: s-a încuiat în casă, iar părinții au chemat pompierii, în ajutor!

PUS PE ȘOTII… Un copil de un an și șase luni din municipiul Vaslui a făcut o poznă de zile mari, în această seară! Greu de spus cum anume, copilul a reușit să încuie ușa pe dinăuntru, în puținele minute cât părinții săi l-au lăsat singur în locuință. Când aceștia s-au întors acasă, și-au dat seama că nu au nicio șansă să pătrundă în apartamentul situat la etajul 2 al unui bloc de pe strada Avântului, dacă nu cheamă pompierii în ajutor. Un echipaj al ISU Vaslui a venit și, cu o scară culisantă, au pătruns în apartament. Partea cea mai bună a fost că cel mic era bine, doar că părea foarte mirat și el de atâta… desfășurare de forțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button