spot_img
spot_img
10.7 C
Vaslui
25-mai-2025

Prahova: Cinci turişti români şi străini blocaţi pe trasee din Masivul Bucegi

- Advertisement -

Cinci turişti, dintre care doi români şi trei olandezi, au rămas blocaţi, în noaptea de joi spre vineri, pe trasee din Masivul Bucegi, şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, precizând că starea lor este bună.

Doi tineri, băiat şi fată, din Bucureşti, au încercat să facă unul dintre cele mai grele trasee din Bucegi, Creasta Picăturii, însă au rămas blocaţi pe munte, solicitând ajutorul salvatorilor montani.

”Au vrut să facă un rapel pentru a coborî un horn din Creasta Picăturii. Prima care a coborât a fost fata, dar lungimea corzii a fost prea mică, astfel că a rămas suspendată în coardă şi ham, ea neputând să se regrupeze. Tânărul care era cu ea a rămas pe creastă. Am încercat să intervenim însă, din cauza întunericului, nu i-am putut recupera azi noapte, dar acum i-am coborât şi sunt bine”, a precizat Haiduc.

De asemenea, trei turişti olandezi sunt blocaţi într-o zonă din Valea Cerbului la aproximativ 2.200 de metri altitudine.

Având în vedere intervenţia din Creasta Picăturii, dar şi faptul că ei le-au spus salvatorilor montani că se află într-un loc sigur, salvamontiştii nu au intervenit în timpul nopţii, plecând vineri dimineaţă pe munte pentru recuperarea lor.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.