Prahova: Florin Ghinea, zis Ghenosu, condamnat la 9 ani de închisoare pentru infracţiuni informatice şi şantaj
Tribunalul Prahova l-a condamnat, luni, la nouă ani de închisoare, pe interlopul dâmboviţean Florin Ghinea, zis Ghenosu, pentru infracţiuni informatice, respectiv clonare de carduri, retragere de bani în baza acestora şi şantaj, decizia putând fi atacată la Curtea de Apel Ploieşti în termen de zece zile de la pronunţare.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, Nineta Călin, a declarat, pentru AGERPRES, că instanţa l-a condamnat la nouă ani de închisoare pe liderul grupării Ghenosu şi la trei ani de interzicere a unor drepturi, alţi inculpaţi care au fost trimişi în judecată în acelaşi dosar primind pedepse între cinci şi şase ani de închisoare.
Ghinea Florin Nicolae a fost trimis în judecată în martie 2009, pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat şi aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Liderul grupării dâmboviţene a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, pe data de 15 octombrie 2010, fiind acuzat că a luat legătura cu una dintre părţile vătămate din acest dosar în încercarea de a o convinge să îşi schimbe declaraţiile.
De acest dosar al lui Ghenosu este legat şi un scandal în care a fost implicat fostul şef al Secţiei penale a Tribunalului Prahova, Dumitru Rebegea. Acesta a fost reţinut, în data de 5 noiembrie 2009, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru două infracţiuni de luare de mită şi două de favorizare a infractorului. Rebegea a dispus eliberarea a doi interlopi din clanul Ghenosu, inclusiv a liderului grupării, cercetaţi pentru mai multe infracţiuni de şantaj şi înşelăciune.
AGERPRES.ro