Premieră la CJ Vaslui: un amendament al opoziției a fost aprobat de majoritatea PSD-ALDE-Pro România
ACCEPTAT… Consilierii județeni PSD-ALDE-Pro România, care dețin majoritatea, au aprobat ieri, în premieră, un amendament depus de un liberal. Este vorba despre o propunere de completare a proiectului de hotărâre privind extinderea suprafeței construite aferente Corpului B al obiectivului de investiții „Construire secții la Spitalul nr. 2 Vaslui”. Consilierul Gheorghe Veziteu a propus, mai exact, inserarea în textul proiectului de hotărâre a unei adrese prin care proiectantul făcea o corecție asupra a ceea ce scrisese anterior într-un document – suprafața totală a Corpului B este, după reconfigurare și extindere, de 3908,45 mp, nu 3958 mp. “Puteți să îl faceți, pentru că e un amendament care poate fi acceptat fără niciun fel de rezerve”, i-a spus președintele Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, consilierului Veziteu după ce i-a auzit propunerea. Deși de natură tehnică, și nu de conținut, amendamentul este unul memorabil dintr-un motiv simplu: este prima propunere aprobată de majoritatea PSD-ALDE-Pro România în această legislatură.
Consilierii județeni s-au reunit ieri online, într-o ședință extraordinară, pentru a dezbate și a vota trei proiecte de hotărâre. Singurul care a stârnit discuții a fost cel privind aprobarea extinderii suprafeței construite aferente Corpului B al obiectivului de investiții „Construire secții la Spitalul nr. 2 Vaslui”. Potrivit Referatului de aprobare, suprafața corpului B crește de la 2.705 metri pătrați la 3908,45 mp. “Din cauza modificărilor legislative în domeniul construcțiilor spitalicești, pentru obținerea avizelor de la Direcția de Sănătate Publică Vaslui și Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al Județului Vaslui, pentru respectarea tuturor circuitelor interne necesare unei funcționări optime, se impune ca suprafața destinată construirii corpului de clădire în care vor funcționa secțiile de psihiatrie și boli cronice să crească. Deși această suprafață este mai mare decât suprafața admisă pentru compartimentele de incendiu ale clădirilor civile (publice) supraterane, conform art. 3.2.4. din Normativului P 118/1999 privind securitatea la incendiu a construcțiilor, “în cazuri justificate tehnic, investitorii pot stabili arii construite mai mari pe proprie răspundere, prin hotărâri scrise ale consiliilor de conducere respective”. Justificarea a fost înaintată de proiectant cu adresa nr. 722/14.06.2022, înregistrată la registratura consiliului județean sub nr. 9325/14.06.2022. După cum rezultă și din această adresă, în vederea obținerii avizului pentru securitate la incendiu, documentația tehnică depusă la I.S.U. Vaslui trebuie însoțită de o hotărâre a Consiliului Județean Vaslui, care să exprime acordul cu privire la mărirea ariei construite a compartimentului de incendiu. Dacă în documentația tehnico-economică aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Vaslui nr. 69/2022 se prevăzuse o suprafață construită de 2.705 m.p. pentru Corpul B (Secții de Psihiatrie, Fizioterapie și Recuperare Medicală), se impune – pentru respectarea tuturor circuitelor medicale – mărirea acestei suprafețe la 3908,45 mp. Pentru pregătirea documentației care se va depune în baza Programului Național de Redresare și Rezilientă, este urgentă adoptarea proiectului de hotărâre anexat. Fără hotărârea consiliului județean, I.S.U. Vaslui nu emite avizul pentru noul proiect tehnic”, se explică în Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.
Consilierul Gheorghe Veziteu: “Am văzut că și proiectantul a fost în dificultate, de vreme ce a trebuit să vină cu un fel de erată la ceea ce a afirmat”

Consilierul județean Gheorghe Veziteu a cerut o serie de clarificări cu privire la acest proiect: “Ne dorim să facilităm accesul proiectelor la PNRR și vom vota “pentru”. Dar înainte aș vrea să primim câteva explicații de la Direcția Tehnică cu privire la acest proiect. Eu am încercat să citesc de mai multe ori materialele, recunosc că nu m-am edificat pe deplin și, dacă voi primi unele explicații, mă voi bucura așa cum, probabil, va face fiecare dintre noi, inclusiv opinia publică. O primă constatare ar fi legată de titlul acestui proiect. Deci, aprobăm extinderea suprafeței construite aferente Corpului B al obiectivului de investiții „Construire secții la Spitalul nr. 2 Vaslui”. Întrebarea mea este dacă se face o majorare a suprafeței propuse a fi construite sau se reconfigurează schița inițială, care prevede pentru corpul B o suprafață de 2.705 mp? De asemenea, aș dori să întreb ce înseamnă sintagma «cu respectarea măsurilor compensatorii impuse de legislația specială»? Mai am și alte mici nedumeriri. Am sesizat în proiectul de hotărâre înaintat de dumneavoastră la capitolul «având în vedere», unde se prevede referatul de aprobare, adresa SC Consulting and Project nr. 722/14/06.2022, avizele comisiilor etc… Studiind materialul, am văzut că mai este o adresă a proiectantului cu numărul 725/21/06/2022. Nu ar fi trebuit să fie și ea inclusă aici, la caseta tehnică a proiectului de hotărâre? În opinia mea, este foarte importantă această adresă, întrucât clarifică un punct de vedere, care anterior ni l-a comunicat sub altă formă. De asemenea, aș vrea să mai întreb, domnule președinte, dacă la data adoptării hotărârii Consiliului Județean nr. 69 din aprilie 2022, prin care am schimbat, de fapt, proiectantul acestui obiectiv (…) cum de nu s-a putut ține cont de prevederile privind securitatea la incendiu a construcțiilor. M-aș fi așteptat ca măcar Direcția Tehnică să fi sesizat, să fi făcut o întâmpinare o presiune asupra proiectantului astfel încât acesta să prevadă necesitatea ca în cadrul Consiliului Județean să se ia o hotărâre prin care se recunoaște faptul că suprafața destinată acestui obiectiv este mai mare decât cea prevăzută în normativul inițial. Aș dori să primim niște informații foarte clare cu privire la aceste chestiuni. Am văzut că și proiectantul a fost în dificultate, de vreme ce a trebuit să vină cu un fel de erată la ceea ce a afirmat în data de 14, prin adresa nr. 722 și să coreteze o suprafață de care nu a fost nici el sigur. Eu zic că e spre binele tuturor să clarificăm ce facem noi azi și care este starea finală a amplasamentului care va fi făcut acolo. Dacă este cazul, eu pot să fac și un amendament cu privire la inserarea în textul proiectului de hotărâre a acelei adrese cu nr. 725/21.06.2022 prin care proiectantul mai face o corecție, spunând că nu e vorba despre suprafața 3958 mp, ci de 3908,45 mp”, a spus consilierul Veziteu în cadrul ședinței.
“Ca să construiești în 2022 un spital, se poate ajunge chiar și la dublarea unor suprafețe de care era nevoie la nivelul anului 1970 sau 1980”

65 milioane euro pentru construirea celor două corpuri de spital

Unul din putinii consilieri de judet care stiu pentru ce se afla acolo.
Baicu Mihaela are contracte cu uat urî, dar este consilier județean din partea usr, râsul dar plânsul lumii….