National

Preotul Visarion Alexa, condamnat după ce a agresat sexual o femeie

Preotul Visarion Alexa, de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din București, a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani şi jumătate închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat că a agresat sexual o femeie venită la spovedanie, transmite Agerpres.

Curtea de Apel Bucureşti a respins joi atât apelul preotului, cât şi pe cel al victimei, fiind menţinută sentinţa aplicată de instanţa inferioară.

În același timp, instanţa l-a obligat pe Visarion Alexa să-i plătească victimei 2.700 de lei daune materiale şi 35.000 de lei daune morale.

Preotul Alexa a fost acuzat de o enoriaşă că a agresat-o sexual pe 23 aprilie 2022, în altarul de vară al unei biserici, când venise să se spovedească.

Imediat după izbucnirea scandalului, preotul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, însă o instanţă a decis ca el să fie eliberat şi plasat sub control judiciar.

Visarion Alexa era unul dintre cei mai populari preoţi din Capitală, cu prezenţe la emisiuni radio şi tv.

În septembrie 2022, Patriarhia Română a anunţat că preotul şi-a recunoscut faptele în faţa unei comisii a Arhiepiscopiei Bucureştilor, el fiind suspendat de la slujire şi retras din funcţia de paroh…https://hotnews.ro/preotul-visarion-alexa-condamnat-definitiv-la-inchisoare-cu-suspendare-dupa-ce-a-agresat-sexual-o-femeie-venita-la-spovedanie-2068546

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button