spot_imgspot_img
20.1 C
Vaslui
24-apr.-2024

Prima decolare din istorie, de pe o altă planetă. Elicopterul Ingenuity s-a ridicat de pe Marte

- Advertisement -

După primirea datelor care confirmă succesul acestei încercări, echipa de la Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA a izbucnit în urale. Primul zbor pe Marte al mini-elicopterului Ingenuity al NASA a avut loc luni, după o întârziere de peste o săptămână din cauza unei erori tehnice, potrivit The New York Times.

Acest zbor ar trebui să permită agenţiei spaţiale americane posibilitatea de a colecta date extrem de preţioase despre condiţiile de pe Marte.

Zborul pe Marte reprezintă o adevărată provocare, deoarece aerul de pe ”Planeta Roşie” are o densitate de doar 1% din cea a atmosferei Pământului.

S-a prevăzut ca acest prim zbor marţian să fie unul simplu: după ce decolează pe verticală, Ingenuity se ridică până la o altitudine de trei metri, se va menţine într-un zbor staţionar timp de 30 de secunde, apoi va efectua o rotaţie înainte de a reveni pe scoarţa marţiană.

Agenţia spaţială americană lucrează deja la proiectul unui alt vehicul zburător, în cadrul misiunii Dragonfly (Libelulă, n.r.), care va trimite în 2026 o dronă pe cea mai mare dintre lunile lui Saturn, Titan, în atmosfera căreia va ajunge în 2034.

Experimente ce au vizat zboruri ale unor vehicule nemotorizate pe o altă planetă au avut deja loc în trecut, a reamintit NASA, odată cu trimiterea în 1985 a unor baloane-sondă pe Venus în cadrul programului spaţial Vega, o colaborare între fosta U.R.S.S. şi alte ţări, inclusiv Franţa. …https://www.romaniatv.net/prima-decolare-din-istorie-de-pe-o-alta-planeta-elicopterul-ingenuity-s-a-ridicat-de-pe-marte-video_5428788.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.