Primăria Huși reia concursul de la care trei candidați au dat bir cu fugiții! Se caută un director la „Asistență Socială”
Va fi foarte interesant de văzut cum se va desfășura noul concurs pentru funcția de director executiv al Direcției de Asistență Socială Huși, de vreme ce la prima încercare… au fugit candidații. De data aceasta, dosarele se depun până pe 10 iunie, la camera 26 a Primăriei Huși. Prima probă, cea scrisă, va avea loc pe data de 23 iunie, iar, după afișarea rezultatelor, în termen de 8 zile lucrătoare, va fi programat interviul.
Condițiile de studii impuse lasă cam mult loc celor care nu au trecut printr-o școală cu specialitatea „Asistență Socială”
Candidații trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul: asistență socială sau sociologie; psihologie sau științe ale educației; drept; științe administrative; sănătate; economie sau management, finanțe, contabilitate. „Pot participa la concursul organizat pentru ocuparea funcției publice de conducere de director executiv și absolvenții cu diplomă de licență ai învățământului universitar de lungă durată în alte domenii decât cele prevazute mai sus, cu condiția să fi absolvit studii de masterat în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice. De asemenea, se cere studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă, iar vechimea în muncă să fie de minim 7 ani, au transmis reprezentanții Primăriei Huși în anunț.
Mai mult ca sigur pila primarului, ramură săracă din marea familie tradițională nu a avut suficient capital și a plecat în străinătate la prestat si acum își va achita banii necesar ungerii în post .
Nu e greu sa faci copy paste Alinutza? Mare proastă mai ești.
Nu s-au prezentat pentru că nu aveau destul la ei……
Sau nu avea maruntis de rest.
Nea Jan, nicio ruda nimic, ai multe multe prin juru lu matale. De ce nu vrea vreuna? Nu trebuie sa fie grad 2 poate 3 sau 4.