spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
14.7 C
Vaslui
13-mai-2025

Primăria Vaslui vrea să schimbe fața Locativei: scăpată de datorii, societatea va fi puntea de legătură cu asociațiile de proprietari

- Advertisement -

MODIFICARE… Mandatul actualului administrator al societății Locativa, Nicu Palada, expiră în acest an, motiv pentru care Primăria Vaslui vrea să declanșeze procedura de selecție a noului administrator. Potrivit unor surse, noua conducere este cunoscută deja, frâiele acestei societăți urmând a fi preluate de un fost consilier local din mandatul trecut. Cu toate astea, procedura de selecție va fi urmată ca la carte, ea implicând parcurgerea unor etape obligatorii specificate în legislația privind guvernanța corporativă. Înainte să se ajungă la administrator, trebuie stabilit consiliul de administrație din care vor face parte trei membri, care vor fi remunerați pentru activitatea lor de la Locativa. O cheltuială inutilă, au reclamat consilierii din opoziție, atât timp cât această societate este aproape în moarte clinică. Nimic mai fals, au spus reprezentanții Primăriei Vaslui care și-au propus ca în anii viitori să dea mai multe puteri acestei societăți, inclusiv aceea de a fi puntea dintre administrația publică locală și asociațiile de proprietari.

Dragos Chirica

Cea care a reclamat prima anomaliile din organigrama Locativa a fost consiliera Corina Cristea de la USR. „Până la urmă vorbim de o societate care va avea trei membri în Consiliul de Administrație și doar doi angajați”. Aceasta a fost susținută de colegul ei de partid, Dragoș Chirica. „Trebuie să înțelegem cu toți absurdul situației de la această societate. Chiar dacă în organigramă sunt opt posturi trecute, ocupate sunt doar două: secretarul și contabilul. Un Consiliu de Administrație cu trei membri reprezintă o cheltuială destul de importantă pentru o societate așa mică. E o chestiune de noaptea minții pe care doar un guvern PSD-PNL putea să o gândească. (…) Avem Goscom, avem Transurb, societăți unde nu am negat necesitatea unui Consiliu de Admnistrație, dar la Locativa nu consider că se impune o astfel de organizare”. 

Muncă voluntară 

Pentru a împăca și capra și varza, consilierul Florin Anicăi a propus ca cei trei membri ai viitorului CA să presteze muncă neremunerată.

Valeriu Caragata

„Să fie membri fără indemnizație, astfel se va rezolva problema. Dacă indemnizația va fi zero, votăm și cinci membri. Vorbim de o societate mică, facem și muncă gratis, iar propunerea mea nu e o glumă. Dacă vreți, mă propun”, a cerut consilierul Forța Dreptei. La rândul ei, Mihaela Bohotineanu a propus ca această societate să devină un serviciu în cadrul primăriei, propunere luată în analiză de conducerea instituției. „Este o idee, însă planurile de viitor cu această societate urmăresc o întărire a relațiilor cu asociațiile de proprietari, dar și alte activități”, a precizat viceprimarul Valeriu Caragață. De asemenea, după ce va gestiona toate apartamentele construite cu bani publici, fondul locativ al acestei societăți va crește semnificativ. „Este un moment oportun, am gândit o strategie și am venit în fața cu această propunere. Dacă lucrurile nu vor merge, tot aici, în Consiliul Local, le vom schimba. Prin acea scrisoare de așteptări pe care o vom vota aici ne gândim ce are de făcut viitoare conducere a societății. Noi dăm direcția și gândirea pe care trebuie să o implementeze. Trebuie să facem ceva, mai ales că mandatul actualului administrator expiră”, a afirmat și primarul Lucian Braniște.

Ionel Sandu vede în compania Locativa un potențial uriaș. Iată ce a propus acesta

Ionel Sandu

PROPUNERE… Edilul a mai susținut că în momentul înființării, această societate, Locativa, a moștenit mai multe datorii, iar în prezent se află într-un echilibru financiar. Consilierul AUR, Ionel Sandu a propus modificarea domeniului de activitate al acestei societăți, astfel încât ea să poată face angajări și să presteze și alte servicii, inclusiv de construcții, pentru Primăria Vaslui. Primarul a spus că acest domeniu de activitate există și că Locativa poate presta astfel de servicii, ele urmând a fi decontate de la asociațiile de proprietari. „Bugetul și bilanțul pe anul viitor tot aici le vom dezbate și atunci vom analiza dacă decizia de a schimba fața acestei societăți a fost una greșită sau nu”, a mai susținut Braniște. Potrivit surselor noastre, conducerea Primăriei Vaslui a decis deja cine va fi noul administrator al societății Locativa, acesta fiind un membru al Consiliului Local din mandatul trecut.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. Nu ne mai chiorati cu asociațiile de proprietari prin care santem jefuiți cu acte legătură între asociatie și primărie nu este de cât o escrocherie ex asociatia nr 2 Vaslui zona Donici d le primar de ce refuzați sa stați de vorba cu locatarii furați de administratorii blocurilor ne am înscris în audienta din luna februarie și nici astăzi nu am fost chemați în audienta ori nu va place sa auziți pe verde care șanț legăturile dintre reprezentanții primăriei și asocia de proprietari nr 2 întrebați o pe d na Aida Rotaru și veți afla dar cel mai sigur din nou vom încerca și va vom deranja

  2. Dle primar, vă aduc la cunoștință un aspect care e bine să-l cunoașteți. Șoferii microbuzelor electrice achiziționate de primărie se comportă că la raliu cu acestea și circulă fără cea mai mică atenție pentru a nu le degrada. Pe traseul Vaslui Delea , în zonă neasfaltată, care prezintă nenumărate denivelări, un microbuz Transurb efectiv zbura, lăsând în urmă un nor de praf, de parcă se afla la raliul Paris Dakar, în zonă de deșert. Lipsă totală de grijă față de bunurile comunității din partea unora. Cei cu auto personale circulă cu grijă, dar ăștia… Dar șefii sunt foarte ocupați să mai verifice. Nu mai spunem de lucrările de la trotuarul din zona Recumed care se surpă. Dar cine să verifice, toți sunt foarte ocupați…

  3. Pentru reducerea numărului funcționarilor și a personalului de conducere societatea Locativa ar trebui complet desființată iar activitatea ei sa fie preluată de societatea Goscom! In acest fel ar dispărea câteva posturi de conducere , care nu-și justifica existența!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.