
GREUTĂȚI… Pe lista neagră a CJ Vaslui, în care figurează primăriile tăiate de la finanțare pe 21 martie a.c., exact când au avut ședința de repartizare a fondurilor, două UAT-uri sunt chiar pe muchia prăpastiei! Este vorba despre Primăria Puiești și Primăria Coroiesti, ambele aflate în prezent cu conturile blocate și cu sechestru pe bunuri, în cazul Puieștiului. Ambele UAT-uri au sperat în sprijinul CJ Vaslui, însă instituția le-a anunțat sec faptul că nu le poate ajuta și să meargă să se împrumute la Trezorerie. „E un non-sens”, spun primarii, care știu că o primărie cu conturile blocate nu ar putea obține niciun leu de la Trezorerie. În această situație, proiectele de dezvoltare ale acestor comunități sunt blocate. Există voci ale unor primari care, revoltați, aduc pe tapet faptul că unele primării au anul acesta prevăzut un buget mai mic decât cel de anul trecut. „Bine că se dau bani la moldoveni, ca ajutor, la tot felul de spectcole, în timp ce în condițiile unei creșteri mari la utilități, mâncare, energie, apă etc, nouă ni se micșorează bugetul!”, spun primarii, dar mai în șoaptă, așa, ca să nu se supere „boșii” din conducerea CJ Vaslui! Culmea este că la Puiești, de exemplu, primăria s-a ales chiar ieri cu conturile blocate și mașinile sechestrate, pentru neefectuarea unor plăți a unor proiecte care nici măcar nu s-au executat, de pe vremea fostului primar, Costel Moraru, PSD-ist sadea! Lucrurile sunt complicate, iar conducerea CJ Vaslui este acum nevoită să le dea „sfaturi” primarilor aflați în derivă! Că bani nu se poate, deocamdată!
Așa cum s-a scris de ieri în ziarul nostru, două orașe și 22 de comune trebuiau să primească, pe 21 martie, peste 17 milioane de lei, sprijin financiar din partea Consiliului Județean Vaslui, în urma repartizării unei părți din fondul aflat la dispoziția CJ, din impozitul pe venit, pentru anul 2023. Din cele 24 de UAT-uri care fuseseră trecute inițial pe listă, nouă au fost scoase din schemă, rămânând doar cele care se confruntă, în această perioadă, cu serioase probleme financiare, cum ar fi, de exemplu, comuna Puiești, care ieri s-a trezit cu conturile blocate și mașinile instituției sigilate de către executori, ca urmare a datoriilor acumulate, sau comuna Coroiești, unde s-au blocat conturile, pentru două popriri de peste 500.000 de lei. Comuna Puiești a fost repusă pe lista cu finanțări, situația fiind extrem de dificilă.
La Puiești, situația vine din 2018, când fostul primar Costel Moraru a făcut „o nefăcută”!
Actualul primar, Cezar Ticu, aflat la primul mandat de la data de 1 noiembrie 2020, a făcut precizări importante referitoare la poprirea sumei de 111.694,01 lei, reprezentând debit și penalități, precum și taxele judiciare și de executare silită, în favoarea SC 3B Construction Project SRL din județul Iași. Contractele pentru care s-au pus popriri sunt din 2018, când primar era Costel Moraru (PSD)! „Având in vedere titlu executor judecătoresc în valoare 111,694.01 lei dispus de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați Sârbu si Vezeteu pentru UAT Puiesti, facem următoarea comunicare: Poprirea UAT Comuna Puiești s-a făcut în baza sentinței civile nr. 353/2022 pronunțata de Tribunalul Vaslui. Suma menționata a fost stabilita ca urmare a nerespectării prevederilor a două contracte prestări servicii de 11.265 respectiv 11.266 lei din 02.10.2018 (contractate de vechea conducere – primar Costel Moraru!!), prin care SC 3B Construction Project SRL se obliga să presteze servicii de întocmire studiu de fezabilitate, expertiza tehnică, studii topometrice și studiu geotehnic pentru proiectele <<Reabilitare, modernizare Grup Școlar Agricol Puiești, respectiv Școala cu clasele I-VIII, sat Puiești, comuna Puiești>>, respectiv <<Modernizare DC96 Cristești, Lălești, Fulgu în comuna Puiești, județul Vaslui>>, în vederea depunerii spre finanțare prin programul PNDL sau alte programe finanțate prin MDRAP. Valoarea celor doua contracte fiind, așa cum a fost convenit, de 97.000 lei fără TVA pentru primul și 130.000 lei fără TVA pentru cel de al doilea. O parte din sumele aferente acestor contracte au fost achitate în anul 2021. Facem precizarea că cele două obiective pentru care au fost contractate serviciile menționate nu au fost finanțate și nici duse la bun sfârșit nici până la această dată, nefiind bine fundamentate la acel moment!! Vă aducem la cunoștință că, contractele menționate au fost contractate, așa cum reiese din datele de mai sus, în mandatul fostului primar și nu mă fac vinovat că nu au fost achitateîn termen, eu preluând mandatul la sfârșitul anului 2020”, s-a justificat primarul comunei Puiești, Cezar Ticu! Ca să se înțeleagă, la Puiești, unde toți primarii din 1990 până în 2020 au ajuns la tribunal, fiind cercetați și apoi pedepsiți penal, pentru că nu au respectat legea, iată că iese acum la iveală … adevărul! S-a plătit executarea a două proiecte întocmite de firma ieșeană, care proiecte nu au fost aprobate la finanțare, pentru că erau incomplete! Primarul Costel Moraru a achitat însă o parte din banii contractați, fără a ține cont de acest lucru! Când a ajuns primar Cezar Ticu, acesta nu a vrut să mai plătească ceva ce nu s-a executat, dar a fost dat în judecată și a plătit eșalonat suma de pe contract! Dacă a văzut că le merge, cei din Iași au tocmit un executor, care, deși era recuperată suma prevăzută în contract, a solicitat și penalizări, de peste 111.000 de lei! Iar Tribunalul Vaslui a dat sentință favorabilă societății ieșene și astfel s-a ajuns ca: proiectele să fie respinse, lucrările să fie executate, dar de plătit s-au plătit integral, plus penalități! Incredibil, nu-i așa?
La Coroiești, este și mai grav! Popririle se ridică la o sumă uriașă!
PLINI DE DATORII… Comuna Coroiești trece și ea printr-o situație poate mai gravă decât cea a comunei Puiești! Primăria are poprite pe conturi, de câteva zile, pentru că nu s-au achitat lucrări din 2019, la o companie de construcții, în valoare de 360.000 de lei, precum și la Fondul Funciar, o altă poprire de 150.000 de lei, pentru că, așa cum spune primarul Cristian Lungu, deși el a făcut ceea ce a trebuit din 2016, judecătorii vasluieni au ajuns la concluzia că, deși au fost probe clare că s-au efectuat lucrările din 2016, totuși Primăria Coroiești este bună de plată!! „Nu mai înțeleg nimic, nu știu ce să mai fac! Am solicitat bani ca să plătim datoriile astea, dar nu ni s-au dat. Sincer vă spun că, în acest prim trimestru, eu n-am avut la Primărie nici bani de salarii! Eu am în acest an buget mai mic cu 300.000 de lei, mai mic decât anul trecut! Și cu ce să plătim datoriile din urmă, când curentul s-a scumpit de 7 ori, mâncarea la fel, cu ce să achităm? Despre ce vorbim aici? La fondul Funciar, instanța ne-a pus să plătim pentru ce n-am făcut, numai că noi făcusem totul din 2016! Frumos nu? Am făcut contestație la Judecătoria Bârlad, unde ne-a admis plângerea, numai că, Tribunalul Vaslui a întors-o invers, a anulat ceea ce hotărâse Judecătoria Bârlad și au zis că trebuie să plătim! Eu le-am arătat la judecătorii vasluieni că ceea ce spuneau ei că nu am făcut în 2021, eu făcusem din 2016! Dar nici unul n-a ținut cont de asta! La dosar spune clar că s-a făcut tot, dar decizia este dată pe dos! Despre ce vorbim aici?”, a explicat primarul comunei Coroiești, Cristian Lungu. Culmea este că, atât comuna Puiești, cât și comuna Coroiești, ar fi primit pe 21 martie de la CJ Vaslui bani pentru reglementarea unor astfel de situații: Coroiești a primit 500.000 de lei, iar Puiești 500.000 de lei, pentru reglementarea acestei situații delicate, ca să le fie ridicare popririle. Totuși, situația penibilă în care se găsesc financiar comunele în cauză ar putea fi evitată dacă banii de la CJ Vaslui nu ar mai fi făcuți „cadou” prietenilor din Moldova, atâta timp cât avem în jurul nostru asemenea probleme financiare grave!
Luați la puricat și comuna Dănești Vaslui in care lenevesc trântori
Toti primarii din Puiesti incepand cu 1990 si pana azi au ajuns in instanta? Mai faceti o verificare sa vedeti ca nu-i asa! E unul caruia nimeni din comuna nu are sa-i reproseze ceva….